Singura mocăniță din Hunedoara va circula toată vara

Singurul tronson de cale ferată îngustă folosit în scop turistic în județul Hunedoara leagă municipiul Brad de satul învecinat Crișcior. Asociația pentru Păstrarea Liniilor Înguste din România, al cărui președinte este Georg Hocevar, a anunțat că mocănițele vor circula pe acest trosnon, în fiecare joi și vineri, între 6 iulie și 8 septembrie.

Vagoanele trase de o locomotivă cu aburi vor pleca din Crișcior la orele 13 și 15 și din Brad, din fața Gării CFR ,la orele 14 și 16. Capacitatea trenului cuprinde 130 de locuri, iar prețul unui bilet pentru plimbarea dus — întors este de 20 lei (adulți) și 10 lei (copii).

„Pe lângă plimbarea cu mocănița se mai poate vizita Atelierul de locomotive în Crișcior, Muzeul Aurului din Brad, iar turiștii care vin joi la plimbare mai pot vizita și piața din Brad, situată chiar pe lângă traseul pe care circulă mocănița”, a anunțat Asociația pentru Păstrarea Liniilor Înguste din România.

Potrivit asocieției, mocănițele vor circula, între 1 iulie și 10 septembrie și linia de cale ferată îngustă între Abrud — Câmpeni, de 11 kilometri. Plecările vor avea lor în fiecare sâmbătă și duminică din Abrud la orele 10, 13 și 16.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 12 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!         Gospodării inundate în Silvașul de Sus         Pentru unii mumă, pentru popor ciumă         Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără