SIMBOLURI CREȘTINE. Sfânta Fecioară Maria de la Fatima

Loc sacru din inima Portugaliei, Fatima a devenit un simbol pentru întreaga lume creştină. Credincioșii romano-catolici și greco-catolici au ca sfânt al zilei de 13 mai pe Sfânta Maria Fecioara de la Fatima. Un simbol, o zi sfântă, evenimente memorabile ce au marcat istoria ultimului secol.

 

În 5 mai 1917, în timpul Primului Război Mondial, papa Benedict al XV-lea îi invită pe catolicii din lumea întreagă să se unească într-o cruciadă de rugăciuni, pentru a obţine pacea prin mijlocirea Maicii Preasfinte. După 8 zile, Maria aducea oamenilor răspunsul său, arătându-se în ziua de 13 mai la 3 copii portughezi, care îşi păşteau oile la Conca di Iria: Lucia, Francisc şi Iacinta. Doamna le-a cerut să revină în acel loc în ziua de 13 a fiecărei luni.

În 13 iulie, Lucia nu avea curajul de a mai merge la întâlnire pentru că părinţii o mustrase foarte aspru dar s-a lăsat convinsa de Iacinta. La această apariţie, sfânta Fecioară Maria a promis un miracol extraordinar. În ziua de 13 august, micuţii vizionari nu au putut fi prezenţi pentru că au fost prinşi şi încarceraţi de autorităţile locale. În schimb, la 13 octombrie, ultima întâlnire, peste 60.000 de persoane erau de faţă la locul apariţiilor fiind martori ai miracolului anunţat. Soarele părea ca s-a desprins de pe cer şi se rotea cu o viteza ameţitoare, împrăştia gigantice flăcări multicolore. Fecioara Maria, întărind mesajul său cu o succesiune de miracole din ce i ce mai mari, a dat răspunsul său, care îi angaja pe toţi creştinii: “Recitaţi Rozariu în fiecare zi, rugaţi-vă pentru păcătoşi, deoarece mulţi ajung în infern, pentru că nu este nimeni care să se roage şi să se sacrifice pentru ei… Războiul se va sfârşi curând, dar dacă nu se încetează cu ofensele grave la adresa lui Dumnezeu, nu va trece mult timp şi va începe un altul, mult mai greu… Îndepărtaţi păcatul din viaţa voastră personală şi lucraţi pentru eliminarea lui din viaţa altora, colaborând astfel cu Isus la răscumpărarea neamului omenesc”. Împlinirea ameninţării referitoare la cel de-Al Doilea Război Mondial a readus mesajul de la Fatima în atenţia lumii crestine. În anul 1946, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte şi a unei mulţimi de peste 800.000 de persoane, s-a făcut încoronarea solemnă a statuii de la Fatima, iar în anul 1951 papa Pius al XII-lea a hotărât ca încheierea anului să aibă loc la Fatima. Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la prima apariţie a Sfintei Fecioare, în ziua de 13 mai 1967, papa Paul al VI-lea a venit personal la Fatima unde a fost aşteptat de peste un milion de pelerini care petrecuseră noaptea în rugăciune, având-o în mijlocul lor şi pe Lucia. Şi Fericitul Ioan Paul al II-lea a depus glonţul care îi putea fi fatal în ziua de 13 mai 1981 în coroana Statuii Fecioarei de la Fatima.

Astăzi Fatima atrage milioane de pelerini care cred ca prin Maria se pot obţine haruri minunate de la Dumnezeu.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
RMN nou la spitalul din Hunedoara         Accident soldat cu patru răniți. Două mașini s-au ciocnit frontal         Pensionar înșelat de falși angajați de la Deratizare         Spaima bulevardelor din Hunedoara: un tânăr beat la volanul unui BMW a făcut praf mașina și și-a băgat prietenii în spital         Carduri europene de sănătate în duplicat pentru hunedoreni, din 7 februarie         APEL LA RAȚIUNE CU DEGETUL PE RANĂ. Poliţia de Patrimoniu dă în clocot         CU TRIMITERE LA VALEA JIULUI. Pactul Ecologic European, o mare provocare pentru România         Accident grav pe DN 76. BMW făcut praf de un autotren         Peste 250.000 de arbori au fost retezați de pe malul Lacului Gura Apelor, în Retezat         Hoț de portofele prins de polițiști         SCANDALUL DE PE RÂUL ALB. Magistraţii joacă bambilici cu dosarul tentativei de omor         UDMR Hunedoara, la 30 de ani de existență         ȚĂRII CÂT MAI MULT CĂRBUNE??? Complexul Energetic Hunedoara, din rău în mai rău         ISTORIE HUNEDOREANĂ. Statuile antice salvate de familia preotului Crăciun înainte de a ajunge pe fundul Cincişului         Incendiu puternic pe calea ferată Simeria – Petroșani         Bărbat întors din Scoția, rătăcit în Ținutul Pădurenilor, după ce căutase Moldova cu GPS-ul         Tragedie în satul Totești. Un bărbat a murit strivit de o conductă de gaz         A murit Costel Alic         Centrul cultural, clădirea IPH și bisericile din Deva – iluminate arhitectural         Cetatea Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, iluminate în culorile Tricolorului, de ziua Unirii!