Şcoală „la mişto”. Rezultate dezastruoase la simularea de „Bac”

Peste 70 la sută dintre elevii de clasa a XII-a din judeţul Hunedoara au obţinut medii sub 6

simulare

Deși de câțiva ani se tot discută despre reforma în învățământul românesc, situația reală este pe marginea prăpastiei.

Din ce în ce mai rău

Dacă în urmă cu 10 – 15 ani elevii de clasa a opta învățau pe brânci pentru a obține o notă mare la examenul de Capacitate, pentru a ajunge la liceul dorit, acum nu mai există interes. De ce? Pentru că au posibilitatea de a ajunge la ce liceu doresc, si cu media doi sau trei. În această situație, oarecum, este normal ca elevii să nu se mai ostenească, însă atunci când vine vremea examenului maturității toți își adresează aceeași întrebare: De ce nu promovează mai mulți elevi cu medii mari?! Rezultatele simulării examenului de Bacalaureat, organizat de Inspectoratul Școlar Județean, din acest an, sunt dezastruoase. Aproape 72 la sută dintre cei 2.959 de candidați, prezenți la examen, nu au reușit să obțină notă de trecere.

„În urma centralizării rezultatelor au fost obținute note de trecere la majoritatea disciplinelor, în proporție de 50 la sută, excepție făcând matematica și istoria, unde doar 40 la sută au obținut note peste șase. La nivel de medii, procentul de promovabilitate se face peste nota cinci, dar la media de admitere este de cel puțin șase, iar în acest caz este de 28,22 la sută. Este un procent mic, dar având în vedere că am încercat să aplicăm toate condițiile de examen, elevii au posibilitatea de a vedea care sunt lacunele”, a declarat profesor Marta Mate, inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

 La fel de prost şi la Evaluarea Naţională

De fiecare dată, după ce sunt prezentate rezultatele simulărilor, se așteaptă ca dascălii să ia măsuri, pentru ca elevii „să îngrașe porcul în ajun”.Avem în graficul nostru inspecții de specialitate pentru disciplinele de examen, însă acestea vor fi intensificate în special la unitățile de învățământ unde rezultatele au fost mai slabe. Dacă este să ne raportăm la rezultatele slabe obținute de liceeni reflectă, liceele în care elevii au intrat cu medii mici. Doar un efort conjugat și o responsabilizare mai mare a tinerilor pot aduce rezultatele scontate”, a conchis Marta Mate. Rezultate slabe au fost și la simularea județeană la Evaluarea Națională, unde rata promovabilității din rândul elevilor de clasa a VIII-a a fost de 25,58 la sută. (Petronela Tămaș)

 

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × trei =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Voluntarii care lucrează la Cetatea Costești au nevoie de ajutor         NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții