Schimbare prin mişcare. Prima ediţie a “Crosului Devei”, va avea loc în luna mai

81

Hunedorenii de toate vârstele şi din tot judeţul sunt invitaţi să ia parte la competiţia care va străbate 3,8 kilometri pe un traseu deja stabilit, prin oraşul de la poalele Cetăţii

cros deva

La începutul lunii mai, hunedorenii sunt provocaţi să participe la prima ediţie a “Crosului Devei”, competiţie ce se va desfăşura în oraşul de la poalele Cetăţii, pe o distanţă de aproape patru kilometri. La eveniment sunt invitaţi să participe locuitori din toate colţurile judeţului, indiferent de vârstă.

Data limită a înscrierilor, 26 aprilie

Iubitorii sportului în aer liber se pot înscrie pe cele trei categorii de vârstă: Juniori (până în 18 ani), Adulţi (de la 18 la 50 de ani) sau Veterani (+50 de ani), până la data de 26 aprilie. Competiţia va avea loc în data de 2 mai, iar locul de întâlnire este statuia lui Traian din Piaţa Unirii. Competiţia va lua Startul la ora 11, lângă “Poşta Veche” şi va parcurge un traseu de 3,8 kilometri ce va cuprinde următoarele străzi: B-dul 1 Decembrie 1918, Piaţa Victoriei, M. Eminescu, Gh. Bariţiu, Izvorului, Aurel Vlaicu, Gh. Lazăr, Cetăţii, Ştefan cel Mare, Şt. O. Iosif, Axente Sever, Avram Iancu şi va reveni pe B-dul 1 Decembrie 1918, unde se va termina în Piaţa Unirii.

Confirmarea, doar prin semnarea unei declaraţii

Cei care doresc să participe la această competiţie se pot înscrie pe pagina de Facebook a evenimentului sau direct la Clubul Sportiv “Pretorienii Deva”, iniţiatorii acestei competiţii. Confirmarea înscrierii se face prin plata taxei în valoare de 15 lei şi semnarea declaraţiei pe propria răspundere (care se poate descărca şi de pe pagina de Facebook). Taxa de participare se achită la Clubul Sportiv “Pretorienii Deva”, care se află în incinta Colegiului Transilvania din Deva.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.