Sarmizegetusa: „La vânătoare de comori” în capitala romană a Daciei

tabara arheologica

Liceeni din cinci localităţi ale judeţului au „evadat” în civilizaţia antică, la sfârşitul săptămânii trecute, cu ajutorul proiectului „Tânărul arheolog” organizat de Asociaţia Pro Corvina. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în acţiune”

Vânătoarea de comori şi olăritul după metode antice au fost activităţile care au pus stăpânire pe curiozitatea şi atenţia tinerilor arheologi. Evenimentul s-a desfăşurat la Sarmizegetusa, în baza arheologică pe care o ocupă cercetătorii monumentelor din capitala provinciei romane Dacia. În acest sfârşit de săptămână, elevi din Deva, Hunedoara, Brad, Orăştie şi Lupeni, participanţi la cel de al doilea atelier („Ceramica – artefact arheologic II”), au ars vase de lut, după ce în urmă cu aproape o lună tinerii au învăţat să modeleze lutul, realizând vase după modele din antichitate sub îndrumarea arheologilor profesionişti.

Antici pentru câteva zile

Obiectivele atelierului au vizat prezentarea metodelor de decorare a vaselor ceramice, prin incizare şi prin pictare. „Accentul s-a pus pe educaţia tinerilor prin jocuri cu tematică de cunoaştere cu scopul formării legăturilor de grup. Nu au lipsit, cum este de înţeles jocurile având ca scop acumularea de cunoştinţe teoretice şi practice, precum şi fixarea cunoştinţelor dobândite. „Vânătoarea de comori”, a fost un joc foarte apreciat de tineri, ei au folosit cunoştinţele acumulate în timpul ghidajului profesionist între monumentele capitalei provinciei romane Dacia. Jocul le-a dat tinerilor ocazia să îşi folosească ingeniozitatea şi creativitatea pentru a putea descifra indiciile oferite de organizatori”, spune Dr. Iosif Vasile Ferencz, arheolog la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

„A fost foarte frumos, dar timpul a zburat prea repede. Mi-a plăcut în special modelarea lutului. A fost chiar super! Şi mi-a şi ieşit. Sper să se mai facă, aş vrea să mă mai duc. A fost o experienţă minunată”, spune Cristian Lupşa, elev la Liceul „Grigore Moisil” din Deva.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 8 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată