Relaţii internaţionale. Profesori din Republica Moldova, în vizită la „Decebal”

Între liceul din Chişinău şi unitatea de învăţământ din Deva există un proiect de colaborare

decebal

Colegiul Naţional „Decebal” din Deva este una dintre cele mai apreciate unităţi de învăţământ din judeţul Hunedoara şi se află pe o poziţie onorantă şi în topul naţional.

Dezvoltarea parteneriatului

Liceul devean are relaţii de colaborare cu instituţii similare din ţară şi din străinătate. O astfel de colaborare există şi între „Decebal” şi Liceul Academiei de Ştiinţe al Republicii Moldova din Chişinău. O delegaţie de profesori de peste Prut, condusă de Iurie Cristea, directorul acestei prestigioase instituţii de învăţământ preuniversitar, va face o vizită oficială la Colegiul Naţional Decebal Deva în perioada 22-25 februarie a.c. în cadrul unui proiect bilateral de cooperare. Liceul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova a fost fondat la inițiativa președintelui Academiei de Șitiinţe din Moldova, academician Gheorghe Duca, şi reprezintă o instituție în care sunt promovate capacitățile și cunoștințele copiilor dotați, activismul civic și responsabilitatea, este susținută inițiativa elevilor și autoconducerea școlară, unde sunt cu succes promovate valorile persoanei, familiei și ale comunității, unde sunt pregătiți viitori savanți, cercetători și manageri. Elevii sunt implicați activ în olimpiadele de la disciplinele școlare (la nivel municipal, republican și internațional), în concursurile școlare, în diverse conferințe științifice, forumuri pentru tineret, competiții sportive etc.

“Oaspeţii noştri vor vizita colegiul, vor avea întâlniri cu cadrele didactice şi cu elevii. Vom participa împreună la activităţi didactice şcolare şi extraşcolare, întâlniri cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale, vom vizita oraşul şi câteva obiective turistice din Hunedoara şi Tara Haţegului. În cadrul întâlnirilor vom stabili etapele următoare ale colaborării noastre”, a declarat profesorul Florin Ilieş, directorul Colegiului Naţional “Decebal” din Deva. (Amarildo Szekely)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia