Redescoperirea originilor sau Copiii volohi – o călătorie spre rădăcini

Comunitatea valahă a aflat despre existenta dacilor vizitând cetățile din Munții Orăștiei, în urmă cu câteva zile, un grup de copiii volohi din Ucraina au vizitat cetățile dacice din Munții Orăștiei.

 

Volohii sunt români din Ucraina care vorbesc limba română veche. Ei locuiesc într-o comunitate izolată de aproximativ 2000 de suflete, dintre care 80 la sută sunt tineri. Comunitatea lor se numește „Tabăra din Poroşkovo” și se află la 200 Km de granița cu România și 30 Km de Polonia. Vitregia vremii a făcut ca ei să se retragă așa departe de neamul lor, în urmă cu câteva secole când, după înfrângerea unor revolte țărănești din Ardeal, înăbușite de armatele împăratului austriac, au fost nevoiți să ia calea exilului (spre nord). Ardealul fiind atunci sub ocupație Habsburgică.

Denumirea de voloh/valah provine din Evul Mediu și este atribuită popoarelor slave vorbitoare de limbă latină.

Ei au venit în România să cunoască trecutul neamului din care descind. Deoarece în comunitatea unde viețuiesc nu au avut cine să le vorbească despre istoria României, doar acum au aflat pentru prima dată de existența unor voievozi ca Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân etc.

Tot cu ocazia acestei excursii în România, copiii au vizitat locuri istorice importante din Moldova și Ardeal, prilej cu care au ajuns să viziteze și cetățile dacice. Astfel au aflat cine au fost strămoșii poporului român, despre civilizația dacilor, luptele lor de apărare, cultura lor și alte lucruri legate de trecutul poporului dac. Au fost și la cetățile dacice Sarmizegetusa Regia și Costești Cetățuie, unde au văzut istoria cu ochii liberi. Seara ajunși la locul unde erau cazați, organizatorii turneului prin România le-au pregătit pentru vizionare filme artistice în care erau relatate aspecte importante din istoria strămoșilor daci.

 

Călătoria în arc de timp

Traseul volohilor prin România este intitulat „Copiii volohi – o călătorie spre rădăcini”, și a fost organizat de către schitul „Sfinții români” din Grădiștea de Munte, județul Hunedoara, în colaborare cu consulatul român de la Solotvino (Ucraina) și Asociația Românilor din Transcarpatia. În perioada șederii prin România, copiii volohi au primit cazare și masă gratuit la mănăstirile ortodoxe de pe întreg traseul.

Părintele Eftimie Mitra, organizatorul turneului, spune: „Când am ajuns prima dată în această comunitate am văzut multă sărăcie și lipsa unei legături vii cu neamul lor. M-a bucurat când i-am auzit vorbind limba română, așa cum am auzit-o pentru prima dată în sat la bunica. Am constatat că legătura cu țara străbunilor lor i-ar ajuta să își cunoască identitatea, să iasă din izolarea în care sunt în prezent, dar mai ales să le deschidă noi orizonturi în viață. Astfel m-am gândit să fac cu ei un pelerinaj prin țară prilej cu care să vadă cere este adevărata istorie a poporului român, implicit și a comunității volohe. Mă bucur că le-a fost de folos și au spus că doresc să mai vină în România”, a precizat părintele Eftimie Mitra, căruia îi mulțumesc pentru informații și fotografii.

După ce au vizitat țara strămoșilor lor, copiii volohi doresc să țină legături cu persoane din România care să-i ajute să-și facă școli în limba română, ori ce mână de ajutor, întinsă, acestora acestor copii este mai mult decât bine venită.

Pentru o informare cât mai corectă și detaliată despre comunitatea volohă, câțiva români care țin legături cu volohii din Poroşkovo au înființat un grup pe Facebook intitulat „Volohii: Români uitați de lume din Ucraina”. Detalii vedeți aici https://www.facebook.com/groups/651755881682469/?fref=ts

Aspecte istorice, sociale și religioase despre comunitatea românilor volohi se pot găsi în ancheta jurnalistică făcută de Asociația pentru Păstrarea și Promovarea Valorilor Culturale și Naționale Românești – ASTRADROM: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2017/04/video-si-foto-volohii-romani-din.html

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Accident rutier pe Autostrada A1 Deva – Sebeș         Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia