Jurassic “sat” la Turdaş. Reconstituire la scară a unui sat preistoric

Aşezarea de acum 7.000 de ani va face parte din ansamblul viitorului Parc Arheologic, printre primele din România, a cărei construcţie va începe la începutul lunii martie

main muzeuO aşezare preistorică de acum 7.000 de ani va fi reconstruită în judeţul Hunedoara, începând de la sfârşitul lunii februarie. Proiectul, printre primele din România, iniţiat de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva se va desfăşura pe o perioadă de aproximativ doi ani. Satul din perioada neolitică va fi reconstruit după descoperirile din situl arheologic de la Turdaş, la care istoricii au lucrat în anii trecuţi, pentru descărcare de sarcină arheologică în vederea construcţiei autostrăzii A1.

Preistoria renaşte la Turdaş

„Este vorba despre un proiect la care noi ne gândim de mult timp, dar acum se concretizează. Este vorba despre realizarea unui Parc Arheologic în Turdaş, lângă Orăştie. Împreună cu profesor universitar dr. Sabin Luca de la Muzeul Brukenthal am încheiat un protocol de colaborare, urmând ca în zilele următoare să încheiem acelaşi protocol şi cu Primăria Turdaş, care ne va pune la dispoziţie terenul pentru realizarea parcului. Partea ştiinţifică va fi supervizată de Sabin Luca, iar studiul de fezabilitate şi proiectul în sine va fi elaborat de muzeu, sprijinit de Consiliul Judeţean Hunedoara”, spune Liliana Ţolaş, manager al MCDR Deva.

În vizită acasă la omul primitiv

Parcul Arheologic de la Turdaş se va întinde pe o suprafaţă de câteva hectare. “Vizitatorii vor putea vedea reconstrucţii ale structurilor pe care le-am identificat în cazul săpăturilor arheologice de salvare, mai exact, într-o primă fază, bordeie, locuinţe semiîngropate realizate din lemn, paie, stuf, precum existau ele în epoca preistorică”, spune Ionuţ Socol, arheolog în cadrul MCDR Deva. Pe parcurs, locuinţele din neolitic vor fi amenajate şi la interior şi “echipate” conform vieţii de acum câteva mii de ani. De asemenea în parc, vor exista mijloace ample de informare pentru public atât clasice, cât şi în format digital.

“Nadă” pentru turişti

Iniţiatorii proiectului îşi propun ca întregul ansamblu de la Turdaş să fie un alt obiectiv turistic extrem de interesant de vizitat în judeţ, pe lîngă Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei, Geoparcul Dinozaurilor Pitici sau Ţinutul Pădurenilor.

[box]Sit de o importantă valoare istorică

Primele cercetări în zona Turdaş au început în secolul XIX şi la acestea a participat şi orăştianca Zsofia Torma, prima femeie arheolog din lume. De-a lungul timpului în situl de la Turdaş au fost descoperite artefacte, dar şi fragmente de ceramică cu inscripţii asemănătoare cu cele de la Tărtăria de acum 7.000 de ani dar şi aşa numita cultură Turdaş, una dintre cele mai cunoscute culturi ale neoliticului dezvoltat. [/box]

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni         Prostituată jefuită pe centura Devei         Avram Iancu a renunțat la visul de a deveni președintele României