Primăriile Aninoasa şi Petroşani se bat pe cloşca de aur a taxelor: zona Livezeni

Deşi s-au întâlnit în instanţă de mai bine de 10 ori, edilii din Petroşani şi cei din Aninoasa nu au ajuns la niciun consens şi continuă să se războiască pe zona Livezeni, punctul „fierbinte” al Petroşaniului din punct de vedere industrial.

livezeniPractic, lupta se poartă pentru o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare de teren, pe care ambele administraţii publice şi le revendică şi pentru care nu s-au înţeles pe cale amiabilă. Iar anul 2014 a adus noi termene de judecată în acest proces aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara în care fiecare parte îşi susţine punctul de vedere. Nici raportul de expertiză depus la dosar şi nici martorii chemaţi la bară nu au clarificat lucrurile, aşa că reprezentanţii celor două localităţi – Petroşani şi Aninoasa – se întâlnesc în continuare în instanţa de judecată. Totul a început după ce administraţia publică din Aninoasa a pus ochii pe zona Livezeni, o zonă tampon dintre cele două localităţi, unde sunt concentrate cele mai multe activităţi economice. Tocmai acest lucru le-a făcut cu ochiul edililor din Aninoasa, iar fosta conducere a administraţiei publice spunea chiar, la un moment dat, că, dacă ar reuşi să preia Livezeniul, ar scăpa de problemele financiare. Numai că nici Petroşaniul nu este dispus să renunţe la bucata de teren aducătoare de venituri, drept pentru care litigiul s-a mutat în instanţă. Prefectura Hunedoara este cea care  a chemat la bară cele două primării, conform modificărilor aduse la Legea Cadastrului, care spun că, acolo unde administraţiile publice nu se înţeleg între ele, Instituţia Prefectului introduce acţiune în instanţă pentru rezolvarea situaţiei conflictuale.

Ce ar vrea Aninoasa

Potrivit datelor oficiale, Aninoasa vrea bucata de teren până la podul Livezeni, dar nu există hărţi cadastrale care să le dea dreptate. Edilii de aici s-au luat după unele înscrisuri din Cartea Funciară unde apare şi menţiunea Iscroni. Chiar şi expertiza de la dosar le dă drepatte elor de la Petroşani, însă procesul merge mai departe. De precizat că zona disputată are aproape 20 de hectare, iar vechea administraţie publică din Aninoasa îşi făcea şi calculele economice. Edilii spuneau că, prin taxele impozitele ce ar reveni de pe urma agenţilor economici din Livezeni, bugetul localităţii s-ar dubla, aşa că  interesul este suficient de mare pentru ca procesul să continue chiar şi după 11 termene.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă − 3 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Tăiere ilegală de arbori         Spărgătorul unui magazin, prins la Vulcan         Scandal monstru pe o stradă din Hunedoara         36 de pacienți suspecți „COVID-19” internați la Spitalul Județean de Urgență din Deva         Florin Oancea: „Am intrat în linie dreaptă pentru achiziționarea imobilului Astoria”         Calea ferată Simeria – Hunedoara, abandonată de doi ani         Turnul Alb al Castelului Corvinilor își recapătă strălucirea         Accident rutier pe Autostrada Lugoj – Deva         TIR-urile vor avea liber pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Teren sintetic de sport în curtea Școlii generale 7, din Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara va fi iluminată arhitectural. Reabilitarea mai așteaptă         Câte cazuri de Covid 19 mai sunt „active” în județul Hunedoara         Cadavrul unei femei, găsit în spatele unui bloc, din Hunedoara         Anchetă penală după ce o călugăriță l-a acuzat de hărțuire pe bărbatul care a întrerupt slujba la Mănăstirea Jieț         Covid 19. Situația la unitățile spitalicești și centrele rezidențiale din subordinea CJ Hunedoara         Măgura Călanului, cariera dacică uitată de autorități         Accident rutier la Ohaba, pe DN 68 A Deva – Lugoj. Un autotren s-a răsturnat         Încă un deces al unei hunedorence infectată cu noul coronavirus         Daria Călugăru, finalistă la „Românii au talent”. Eleva din Deva are nevoie de susținerea noastră         Minologhion din secolul al XVIII-lea, restaurat la Muzeul Civilizației Dacice și Romane