Printr-o expoziţie tehnică. Ziua 112 va fi marcată la Deva

Acţiunea se desfăşoară miercuri, 11 februarie, cu ocazia sărbătoririi numărului unic de urgenţă în Europa

112

Ziua europeană a numărului unic de urgenţă 112, este aniversată, miercuri, 11 februarie 2015, la Deva, prin implicarea instituţiilor care fac parte din Sistemul de Management al Situaţiilor de Urgenţă într-o acţiune comună de promovare a acestui serviciu.

Porţi deschise

Evenimentul debutează la ora 9.30, în Piaţa Unirii, din municipiul Deva, cu deschiderea unei expoziţii cu tehnică de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi a Serviciului Salvamont. Expoziţia va fi deschisă vizitatorilor până la ora 16.00. Totodată, începând cu ora 1000, este organizată Ziua Porţilor Deschise la Centrul Judeţean pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, situat în Piaţa Unirii, din Deva. 112 este numărul unic de urgenţă care poate fi apelat în toate cazurile în care incidentele au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietăţii şi necesită intervenţia imediată a Ambulanţei, Poliţiei, Pompierilor, Jandarmeriei şi Salvamontului. Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon, fix sau mobil, în România şi în intreaga Uniune Europeană.

De ţinut minte

Persoana care apelează 112 trebuie să aibă în vedere următoarele reguli: să nu intre în panică, să răspundă clar tuturor întrebărilor operatorului, să declare cât mai concis cele întâmplate, să menţioneze clar adresa la care s-au produs evenimentele (inclusiv punct de reper), să respecte indicaţiile operatorului până la sosirea echipajelor de intervenţie, să nu închidă telefonul până în momentul în care operatorul solicită acest lucru. (Amarildo Szekely)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 15 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
PETIŢIE ALDE. “Soluții sunt, trebuie doar ca Guvernul să și vrea!”         Dezinfecţia scărilor de bloc, la Deva         Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 8 aprilie 2020         Incendii violente în pădurile în județul Hunedoara         Conducere militară coordonată de medicul Constantin Vlase, la Spitalul Județean de Urgență din Deva.         174 de cazuri de coronavirus în județul Hunedoara         Covid 19. Numărul deceselor în județul Hunedoara a ajuns la 19         Conducere militară la Spitalul Județean de Urgență Deva         17 hunedoreni decedați în spitale, diagnosticați și cu coronavirus. Cel mai recent caz – un bărbat de 67 de ani         Medici și asistente de la Spitalul Județean Deva terorizați de o pacientă cu coronavirus: „Ne-a scuipat”         15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus         Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical         Coronavirus. Peste 4.400 de cazuri înregistrate în România         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 7 aprilie 2020         Donație de măști pentru instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Hunedoara         PE SURSE. Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva se îndreaptă spre o conducere militarizată         Incendiile de vegetație au cuprins 160 de hectare         Un an de lucrări la modernizarea Drumului Județean Hunedoara – Călan         Noua conducere a Spitalului Județean de Urgență Deva a demisionat         Exponatul lunii la muzeul din Deva se mută on-line. O piesă rară din Ulpia Traiana Sarmizegetusa