Primăria Petroşani se pregăteşte să preia stadionul Jiul

98

Odată cu încălzirea vremii se vor relua şi discuţiile despre preluarea Stadionului Jiul Petroşani de către administraţia publică locală. Baza sportivă este acum în întreţinerea unei asociaţii conduse de omul de afaceri Alin Simota – aflat în arest preventiv – însă edilii nu renunţă la ideea de a readministra stadionul. Că tot se ocupă şi de finanţarea echipei de fotbal.

jiul.petroEdilii din Petroşani s-au săturat să vadă baza sportivă de la Jiul în suferinţă şi, după ce au decis să sprijine echipa, acum se gândesc la modul cel mai serios să ia din nou în administrare stadionul. Nu chiar acum, ci se aşteaptă încheierea campionatului, aşa încât demersurile lor să nu-i încurce pe cei care îşi desfăşoară aici activitatea. „Discuţiile despre preluarea stadionului de către administraţia publică locală de la Petroşani vor avea loc în vara acestui an, după încheierea campionatului, cel mai probabil în acelaşi timp cu trecerea echipei de fotbal ca secţie la Clubul Sportiv Şcolar”, a declarat Nicolae Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.

În 2005, între Primăria Petroşani şi asociaţia sportivă condusă de Alin Simota a fost încheiat un contract de comodat pe o durată de 10 ani. Tehnic, mai este un an până când contractul poate fi reziliat. Practic, ar fi însă soluţii de denunţare a lui, cu atât mai mult cu cât baza sportivă are nevoie de reparaţii. În plus, asociaţii se află în lichidare din cauza datoriilor şi bunurile ei sunt sub sechestru asigurător. Iar administraţia publică locală a dispus deja o expertiză tehnică în perioada imediat următoare la copertina metalică. De precizat că, deşi asociaţia ce administrează baza sportivă de la Jiul are numit un lichidator judiciar, edilii spun că nu există pericolul ca infrastructura bazei sportive să fie pusă sub sechestru ori executată silit în contul datoriilor, pentru că aparţin de domeniul public.

 

Sechestru pe maşina de tuns iarba!

 

Nu este pentru prima dată când Clubul Jiul Petroşani traversează o astfel de perioadă financiară neagră. În anul 2005, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara a instituit sechestru asigurător pe unele bunuri ale clubului de fotbal „Jiul” Petroşani, în contul datoriilor pe care acesta le înregistra la bugetul de stat, în sumă de aproape 1,2 milioane de lei. Măsura asiguratorie cuprindea mai multe maşini de tuns iarba, de trasat gazonul, bănci, scaune şi diverse piese de mobilier, dar şi pe conturile clubului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.