Prea multă presiune?! Ex-managerul Spitalului Lupeni a vrut să strămute procesul

Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea formulată de Mariana Mateescu, iar condamnarea pronunţată de Judecătoria Petroşani rămâne valabilă

stramutare mateescu-mariana1

În mod cel puţin ciudat, fostul director al Spitalului Municipal Lupeni, Mariana Mateescu, a încercat să mute procesul de la Petroşani la altă instanţă de acelaşi rang din ţară cu doar câteva zile înainte de a fi condamnată.

Răspuns tardiv

Procesul privind strămutarea cauzei a fost înregistrat, la finele lunii ianuarie, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, iar cererea s-a judecat zilele trecute, când instanţa a respins solicitarea. Asta cu atât mai mult cu cât magistraţii de la Judecătoria Petroşani s-au pronunţat deja în această speţă încă din data de 4 februarie, când au decis condamnarea doctorului Marian Mateescu. Potrivit art. 55 din Codul de Procedură Penală, invocat în cerere, strămutarea poate fi cerută de oricare dintre părţi „în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei”. Şi chiar dacă cererea a fost formulată în interiorul procesului, aceasta nu suspendă judecarea cauzei pe fond, drept pentru care instanţa de la Petroşani a putut să se pronunţe, aşa că răspunsul la solicitare a fost tardiv.

Un an cu suspendare

La începutul lunii februarie, judecătorii au decis condamnarea Marianei Mateescu  la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor, respectiv 3 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii si a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, ambele cu suspendare. Mariana Mateescu a fost acţionată în judecată de administraţia publică din Lupeni şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, pentru fapte ce ar fi fost comise în perioada în care aceasta deţinea funcţia de manager al Spitalului Municipal Lupeni. După ce a plecat de la Lupeni, Mariana Mateescu a preluat funcţia de manager al Spitalului Municipal Vulcan, de unde a fost demisă în luna martie 2013. Dosarul penal în care tocmai a  fost condamnată a ajuns pe rolul instanţei la începutul lunii iunie 2013. (Carmen Cosman – Preda)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Casă mistuită într-un incendiu         Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019         Eminescu cel veșnic         Fraude pentru obținerea de fonduri UE prin APIA Hunedoara         ANI a găsit-o în incompatibilitate pe Delia Bada, fosta șefă a spitalului din Deva         PIAȚA MUNCII. Rata șomajului din județ a crescut         ÎN AJUTORUL OAMENILOR. Şase ani de funcţionare a CJMSU Hunedoara fără nicio secundă e întrerupere         Castelul Corvinilor a adus venituri de 1,6 milioane de euro         Situația regretabilă remarcată de un istoric, despre salariile polițiștilor locali: „Mi-au trebuit 40 de ani de cercetări şi publicaţii ştiinţifice ca să le ating pragul salarial”