Peste 6.500 de gulguţe au făcut spectacol de lumini la Hunedoara

Deva şi Hunedoara s-au alăturat altor 21 de oraşe din România în care a fost sărbătorit, sâmbătă seara, Festivalul Luminii

Peste 350 de hunedoreni au redescoperit frumuseţea lucrurilor mărunte, sâmbătă seara, în Parcul Tineretului din Hunedoara, şi alte câteva sute s-au bucurat de spectacolul gulguţelor în Centrul vechi al Devei, la Festivalul Luminii organizat de Cercetaşii României.

 

Jocuri, concursuri, muzică

Peste 6.500 de gulguţe, confecţionate de 100 de cercetaşi şi voluntari, au oferit o imagine spectaculoasă Parcului Tineretului din municipiul de pe Cerna, iar publicul prezent la eveniment a avut ocazia să participe la diferite concursuri, expoziţii de fotografii şi desene, dar şi la ateliere de pictură colectivă, jocuri, caricaturi, ceaiuri sau face-painting.

„Îi învăţăm pe copii jocuri cercetăşeşti, care includ jocuri de eşarfa şi cu mingea, dar şi jocuri de cunoaştere şi de comunicare, care-i ajută să se dezvolte atât fizic, cât şi psihic”, a explicat Carla Cerciu, iniţiatoarea Atelierului de jocuri.

Cei care au avut curiozitatea să afle cum se realizează o gulguţă, au învăţat s-o confecţioneze de la cercetaşi, la fel cum au învăţat să facă diferite noduri utile în viaţa de zi cu zi. Cei mai mulţi dintre copiii care au trecut pe la Atelierul de face-painting şi-au pictat pe faţă floarea de crin – simbolul cercetaşilor din România.

„Floarea de crin era utilizată pentru a arăta nordul pe hărţi, la fel cum un cercetaş va arăta calea în urmarea principiilor şi ajutorării semenilor”, a explicat Erica Demeter, coordonatoarea festivalului.

Din programul Festivalului Luminii n-au lipsit cântecele cercetăşeşti, alături de melodii folk, pop-rock şi jazz, un workshop de chitară şi un dans de lumini şi umbre, într-o gulguţă uriaşă, susţinut de tineri de la Asociaţia Antidrog „Alege viaţa”.

Jongleriile cu foc şi lampioanele lansate spre cer în miez de noapte au încheiat ediţia din acest an a Festivalului Luminii, desfăşurat sub sloganul „Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”.

Deşi cercetaşii deveni s-au pregăti îndelung pentru sărbătoare, ploaia care a căzut continuu sâmbătă i-a obligat pe organizatori să amâne evenimentul pentru week-endul viitor.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

doisprezece − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare         PE MUNTE. Cetățeni străini, salvați de jandarmi         Tânără condamnată după ce ascuns droguri în vagin pentru a le livra deținuților         SPARG LIMITELE PENIBILULUI. CJH face turismul de rahat (la propriu) în Sarmizegetusa Regia         Ce s-a ales de fosta Școală 10 din Hunedoara, unde învățau 1.500 de elevi         Caz șocant în comuna Pui: o elevă de opt ani a fost abuzată de învățător         PRIMĂRIA DEVA. Ajutor pentru încălzirea locuinţei         CU BANI FDI. Bucureşci: Iluminat public european până de Paşte         Soarta tristă a „autostrăzii – muzeu”, părăsită de două luni