Pe lista de priorităţi. O şansă în plus la viaţă pentru pacienţii ajunşi la spital în stare critică

Trei noi ventilatoare de ultimă generaţie, care pot face diferenţa între viaţă şi moarte au fost achiziţionate de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, pentru secţia ATI

ATI

Cele trei noi ventilatoare, de strictă necesitate pentru secţia de ATI (Terapie Intensivă) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva au ajuns de mai bine de o lună la destinaţie, fiind folosite pentru ventilarea mecanică a persoanelor ajunse în unitatea spitalicească în stare critică. Aparatele de ultimă generaţie au fost puse prioritar pe lista de investiţii pe care spitalul devean le va face în acest an.

În ajutorul pacienţilor

“Ca noi investiţii am achiziţionat déjà ventilatoarele pentru secţia de ATI, aparate care au fost necesare în vederea acordării îngrijirilor medicale pacientului critic, pentru că veneam din trecut cu doar cinci ventilatoare şi acest lucru era destul de insuficient pentru această secţie, deoarece incidenţa accidentelor de circulaţie sau accidentelor colective creşte şi adresabilitatea către spitalul nostru este din ce în ce mai mare”, spune Mircea Laza (medalion), managerul SJU Deva.Cele trei aparate de care depinde viaţa sau moartea victimelor în stare gravă au fost achiziţionate de la o firmă de top în domeniu, care livrează acest tip de echipamente medicale.

Până la zece victime pot fi ventilate la ATI

În acest moment la secţia de ATI pot fi ventilaţi mecanic între opt şi zece pacienţi în stare critică. Cele şase ventilatoare care sunt pe sălile de operaţii, pot fi folosite în cazul în care există un accident cu mai multe victime, însă dacă sunt folosite acestea, acolo nu se va mai putea organiza o intervenţie chirurgicală, blocul respectiv fiind blocat. “Interesul nostru a fost să mărim numărul de ventilatoare în secţia ATI, tocmai pentru a degreva blocurile operatorii de tratamentul pacienţilor critici, deoarece este normal ca ei să fie trataţi în ATI”, mai spune managerul Laza, adăugând că medicii din această secţie sunt mulţumiţi deoarece au cu ce să intervină pentru ajutorarea pacientului critic. Banii necesari investiţiei de la SJU Deva, în valoare de 160.000 de lei au fost alocaţi de la Consiliul Judeţean Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Zeci de oameni au primit ajutor la Adăpostul de noapte din Deva         Bugetul municipiului Deva pe anul 2020 în dezbatere publică         Șoseaua din Pasul Vulcan interzisă mașinilor pe timpul iernii         „HOŢULUI DE HOŢIE ÎI E FRICĂ” Criza alimentelor de la Spitalul Judeţean şi apelul (ipocrit) la responsabilitate         Casă mistuită într-un incendiu         Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian         Ce suprafață de pădure va fi regenerată în 2020, în Hunedoara         Activitatea Poliției Locale în ultimul trimestru din 2019         Eminescu cel veșnic         Fraude pentru obținerea de fonduri UE prin APIA Hunedoara         ANI a găsit-o în incompatibilitate pe Delia Bada, fosta șefă a spitalului din Deva