Patimile românilor în închisorile regimului comunist

Episcopia Devei și Hunedoarei a fost gazda conferinței anuale „Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste”.

Vineri, 3 noiembrie 2017, a avut loc la Deva a IV-a ediție a conferinței anuale „Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste”. Conferința a debutat cu un cuvânt de binecuvântare adresat celor prezenți de către episcopul Gurie, al Devei și Hunedoarei. Au urmat apoi mai multe alocuțiuni din partea reprezentanților instituțiilor civile. În cadrul conferinței au luat cuvântul mai mulți foști deținuți politici sau reprezentanți ai filialelor din județul Hunedoara a Asociației foștilor deținuți politici din România, prezenți la Deva cu prilejul acestei conferințe. „Ediția din acest an a conferinței Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste și-a propus să scoată de sub colbul nedrept al uitării drama milioanelor de români prizonieri, vreme de jumătate de secol, în propria lor țară, și să readucă în prim-planul atenției jertfa unor martiri ai neamului românesc, cu nimic mai prejoși, prin mărturia și prin lupta lor națională, decât marii eroi ai istoriei acestui popor. Manifestarea a fost prilejuită, pe de o parte, de îndatorirea noastră de a face cunoscută jertfa acestor mucenici ai neamului românesc, iar pe de altă parte, de declararea anului în curs, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, drept an omagial al patriarhului Justinian Marina și al tuturor pătimitorilor din lagărele și din temnițele comuniste”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!