Onirismul „cangrenat”, bandajele elegiacului și cadențele simplității. Despre o resurecție a poemului în lirica lui Daniel Mariș

În ultimii ani, de-retorizările, sfidarea clișeizării, comportamentul heraclitean al versului, organizarea poematică în structuri de sensibilitate au devenit componentele, nu singurele, în raport cu care comentariul critic își poate gestiona intersectarea viziunii proprii cu fascinanta probă a poeziei în fașă, adică lirica ultimelor promoții ivită sub regimul totalitar al talentului, inspirației, edificării simbolic-stilistice. Mesajul așa-zicând integralist nu e nicidecum o vorbă în vânt la mulți din liricii de azi și șocul insolitării evidențiază, cu fiecare carte (bună), că nu trebuie să fim disperați în legătură cu viitorul literaturii noastre. Daniel Mariș este un vajnic locuitor al paradigmei, pentru el mutațiile inovative trebuie așezate pe o aceeași schemă figurativă, poezia lui este egală cu sine, una în context nu de context, adică autentică precum un îndemn platonic, experiență din interior a sinelui, adică mirabilă pur și simplu. Jurnalul secret al bunicului Franz Kafka (Timișoara, Editura Eurostampa, 2018, 88 p.) re-scrie o umanitate, este un lirism asumat, masca unui înger evocând clamoros culpe generice dar visând să preschimbe în aur curat până și retorica simplității.

Poezia lui Daniel Mariș ține de un lirism al detașării, reprezintă o modalitate a sufletului lăuntric de a se deschide, aprioric, spre lumea mediată răscolitor, cu o detașare auto-ironică alungând toate aparențele dar transformând confesiunea în artificiu subtil al decodării convențiilor. Eul ecranează aproape mistic-confesional atunci când intimizează viziunea („era după apus/și ți-am văzut fața/pe o stradă cu trepte/mințindu-mă/că sunt mantaua de cărămizi arse/în care-și face loc/lumina cea adevărată//am alungat femeia de paie/eşti o regină a nimicului/i-am spus/este limpede/de ce îmi speli cuvintele în sânge/și am fugit rușinat”), imaginarului îi sunt „acreditate” travaliul confortabil pe metaforă și care indică un polivalent al de-construcției dar și un sclav al grației frizând miracolul. Evadarea în real survine dinspre onirismul cangrenat (hm!, „amor intellectualis”), iluziile „infectează” idealitatea, poemele devin treptat amputări ale derizoriului. Bandajele acestea elegiace nu servesc neapărat strategului scriiturii, eul nederanjând vocea interioară, aceea care ia în stăpânire operația hibridizării discursului liric, aneantizarea prozasticului, ca să dăm un exemplu, prefabricând pure alegorizări ale destinului în variante lirice-resurecționale: „Fiecare ajunserăm să ne închipuim că am devenit/proprietarii unui colț de cer. Era un bluf desigur sau o/metodă infailibilă de coborâre pe pământ, înainte de-a/ne lua lumea în cap. Nu puteau totuși să-mi/supravegheze somnul, asigurându-mi o liniște falsă./Presupusul loc de la marginea iadului unde merg copiii/morți ce n-au fost botezați îmi trecea o senzație/bolnăvicioasă ori de câte ori un gnom se prefăcea că mă/îmbrâncește, moment în care eu eram salutat de/urletele dușmanilor mei. Îi vedeam sufocându-se pe toți în labirintul de la intrare și tu zâmbeai fericită./Auzeam numai ușoara bătaie a ceasului, prin tine tot soarele se agăța de salonul acela, iar tălpile vinete/purtau cîntecul difuz spre groapa comună. Nu știam/încă unde se află clopotnița așa că priveam menestrelul/pictând pe perete. I-am rupt apoi aripile îngerului ca pe/pâinea cea caldă ca să-mi reamintească plânsetul/păpușii din magazia de lemne. Înșelător ca o albie,/numele tău rătăcea în întunericul din mijlocul zilei.” (Geneză, p. 49).

Virtuozității edificărilor stilistic-simbolice, pentru că un moft este dez-idealizarea, îi aflăm un corespondent în surpările evenimențialului abrupt, recules pe canavaua memoriei, după un mimat „alzheimerism”. Pe ruina romanței, multe din poemele lui Daniel Mariș exploatează simbolici inadecvate, mai degrabă relicvariul acesta, cumva eliticid, dintr-un preafericit high-life al saloanelor vetuste, e ofertat ca falsă temă favorită. În realitate, eul utilizează vestigiile modalităților lirice vechi ca decalc asociind tensiunea macabră sau edulcorările regenerării etice prin re-sacralizarea tipurilor de reverii dedicate iubirii, iubitei, erosului, parazitând recuzita din culisele marelui spectacol („pândind cu spaimă/noaptea în care pleci/bazilica sărutului/urmându-mă ca o umbră//nici nu știi cât erai de frumoasă/înălțată la rang de idee/ascunsă prin cotloane//am trăit fără să bag de seamă/cu adevărat/ca o întrebare nedesăvârșită/așezată în diagonală//oare mai trăiești/printre arcele cearcănului/care deschid/singurul meu ochi?”), mutând meditația în vălmășagul străzii, al cotidianului, al „incalificabilului”, nu-i așa, dezmăț trimbulind sifonat în crevasa de liniște aparentă din univers. În fapt, lirica nu ține de exaltarea convenției, totul este incitant prin stimulentele spiritului, angoasa existenței nu creează o ideologie dar imprimă, aidoma unui înger exterminator, dizertațiile definitivului. Concretul este lamura motivelor, cadențele simplității consună cu sublimul, spiritul melancoliei agonizează, transa e a unui pustnic dorind, brusc, să vocifereze, dar în golul dintre lumi, nimic nu mai poate fi categoric. Doar eul liric viețuind în text, între dispoziție ludică ori cruzime angelică, dar „poezind” în degradeul unei cromatici de suflet a cărei taină o mai știu divinul și el, poetul, umbra sa: „ca o hoardă atârnată/ne stă moartea în față/pe pereții clasei/cu pereți stacojii//te biciuiești singură/şi uiți/că un poem zboară/în jurul adevărului/și n-o să ajungi/să întorci cuvintele/ca pe niște copii adormiți/ce visează urât//te biciuiești singură/doar nu crezi/că vei deveni vreodată/stăpâna poemului” (Etica poemului, p. 63).

Cartea lui Daniel Mariș îl aduce pe autorul ei mult mai în față în bilanțurile noilor promoții de lirici. Discursul poematic de acum are multă forță și magnificență și particularizează o poezie despre care oricând vom fi plăcut surprinși să scriem cu justificat entuziasm.

Ionel Bota

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Ecologizare cu liceenii voluntari în Parcul Dendrologic din Simeria         Un hunedorean, pe podium la Campionatele europene de Karate         Cum arată autostrada Lugoj – Deva, cu o lună înainte de deschidere         Sărbătoare la Mănăstirea Prislop         Accident rutier grav. Șoseaua devastată a Lacului Cinciș face victime         Cele mai recente imagini de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Vestea mult așteptată de hunedoreni. A intrat în șantier drumul județean Hunedoara – Călan         Carmen Hărău, senator PNL: “Va cădea guvernul Dăncilă?”         WINKLER DESPRE PRIORITĂȚILE PPE. Finanțarea corespunzătoare a Politicii Agricole și celei de Coeziune         SĂNĂTATE “Donăm sânge pentru oamenii orașului”         Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile         Ministrul Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Când vor fi gata Loturile 3 și 4         Mai puțini turiști în Retezat, după închiderea drumului spre Poiana Pelegii         O viperă uriașă găsită în Sarmizegetusa Regia, pe Soarele de Andezit         Tânăr de 17 ani înecat într-o baltă din Orăștie         TALIBANII ECO DATOREAZĂ SCUZE. APM Hunedoara a scos Râul Alb din aşa-zisul „pericol de moarte”         Exponatul lunii iunie 2019 la muzeul din Deva         Lansare de carte Dumitru Constantin Dulcan         Ce despăgubiri poate primi muzeul pentru matrița antică din Sarmizegetusa Regia         Ce s-a întâmplat cu zimbrii din Germania eliberaţi în Munţii Poiana Ruscă