O mulțime de topoare antice descoperite în zona Sarmizegetusei Regia au fost restaurate

Cercetările arheologice efectuate în zona Sarmizegetusa Regia au scos la iveală o cantitate foarte mare de artefacte din fier, unele sub formă de ateliere sau depozite, fapt ce constituie o mărturie a locuirii și a desfășurării ocupațiilor comunităților umane din acea vreme, informează reprezentanții Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Printre cele mai numeroase piese descoperite în Munții Orăștiei au fost topoarele, unelte cu întrebuințări largi, atât în gospodărie cât și în dulgherie – tâmplărie, și sapele, folosite de către daci la muncile pământului, pentru amenajarea terenului în vederea cultivării sau pentru prășitul culturilor, precum și pentru amenajarea teraselor artificiale, informează Simona Preda, restaurator în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

„Aceste piese, ca dealtfel toate piesele dacice din fier, au fost confecționate prin forjare, tehnică ce presupune deformarea, urmată de modelarea la cald prin aplicarea unor lovituri repetate cu ajutorul baroaselor, ciocanelor. În momentul intrării în laboratorul de restaurare, obiectele prezentau depuneri vegetale și minerale sub formă de cruste pe toată suprafața lor. După efectuarea testelor de laborator au fost aplicate metodele de restaurare, constând în curățirea mecanică pentru îndepărtarea depunerilor, degresare, tratament chimic în vederea stabilizării produșilor de coroziune specifici fierului, urmate de o conservare generală a pieselor”, relatează Simona Preda.

MCDR Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!