O comună care crește și se bucură și-n vremuri de restriște. Oamenii din Pui și-au sărbătorit comuna

Deși, așa cum spune primarul Victor Stoica, ultimele douăsprezece luni au trecut mai greu pentru comuna Pui, cu bani mai puțini și probleme multe de rezolvat, marea sărbătoare pusă sub semnul Zilelor Comunei Pui a adunat oamenii în două zile de uitat necazurile și adunat speranța pentru anii ce vin. O sărbătoare deosebită, cu mulțime de oameni dăruindu-și dramul de optimism necesar pentru a câștiga în tihnă viitorul.

Sequence 135.Still313

Un program special

 

Pentru Zilele Comunei Pui, care s-au întins vreme de două zile, în 15 și 16 august, autoritățile locale au pregătit un program special.

În prima zi, vineri, a avut loc deschiderea evenimentului, moment festiv în care primarul Victor Stoica a urcat pe scenă, pentru a transmite mesajul său, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Tiberiu Balint, și șapte consilieri locali care au venit alături de el. Consilierii prezenți pe scenă au fost invitați de primar în fața oamenilor, pentru ca edilul șef al comunei să puncteze faptul că, fără sprijinul acestor consilieri și al cetățenilor, nu s-ar fi putut face atât de multe lucruri bune pentru comună.

„În anul acesta am avut o perioadă destul de grea, plină de momente de suspans, de momente grele. Dumnezeu ne-a dat sănătate și putere să trecem peste ele. Așa am ajuns cu bine în ziua de 15 august, de Sfânta Maria, să fim împreună și să ne bucurăm , pregătindu-ne să mergem mai departe. Vreau să mulțumesc cetățenilor, dar și echipei de consilieri care m-a sprijinit, care a sprijinit proiectele bune pentru dezvoltarea comunei noastre”, a spus primarul Victor Stoica.

O boabă de cultură locală

Primul moment din derularea sărbătorii a fost de suflet. Printr-un efort financiar al Consiliului Local Pui, unul dintre oamenii de valoare ai comunei, Iulian Ioniciu, a dăruit oamenilor un volum de poezii, ca semn al preocupărilor culturale care au animat mereu comuna hunedoreană.

„Am dorit să oferim o diplomă de excelență unui om de-al nostru, Iulian Ioniciu, unui om din satul Galați, unui om care a avut atât de multe realizări în această viață, încât nu au încăput într-o carte pe care am dorit să o dăruim cetățenilor comunei, să o citească, să descopere că în comuna Pui există drag de cultură și tradiții”, a punctat primarul din Pui.

Tradiție pe pâine

Spectacolul folcloric de vineri, prezentat de Felicia Stoian, a dăruit oamenilor din comuna Pui un prilej deosebit de bucurie, el fiind susținut de instrumentiști și voci recunoscute ale cântului popular. Au evoluat, în fața sutelor de oameni prezenți la spectacol, Nineta Popa, Nicu Novac, Stana Stepănescu, Felicia Stoian, Maria Coman, Lavinia Zelneanu, Monalisa Dahotar, Lenuța Ungureanu și Elena Moisescu, aceștia fiind acompaniați de Orchestra „Cântec românesc”, condusă de profesorul Adi Zselnyan.

„Zilele de astăzi și de mâine, când vor fi zilele comunei Pui, reprezintă un moment deosebit în activitatea și viața noastră, și administrativă, și ca cetățeni, fiindcă, după un an de muncă, de împliniri, neîmpliniri, sunt două zile în care să le uităm pe toate, să le dedicăm distracției, muzicii și bunăstării. Vrem să le oferim oamenilor, la această a noua ediție a Zilelor Comunei Pui, un spectacol frumos, un spectacol deosebit, ca să se bucure și ei și să mai uite din grijile și problemele de zi cu zi”, ne-a mai spus Victor Stoica.

Alături de oameni

Sâmbătă, a fost ziua dedicată celor mai tineri, dar nu numai. Spectacolul de muzică ușoară a scos pe scenă trupa Acces, Letticia și dansatorii, dar și alți soliști de gen. La spectacole au venit oameni de toate vârstele și s-au bucurat de acest eveniment. În ton cu atmosfera de sărbătoare, primarul comunei Pui se arată optimist și crede că bucuria și relaxarea din aceste zile aduc după ele un an în care se vor face încă mai multe lucruri bune în comuna Pui.

 „De la an la an, comuna Pui are ceva în plus, are dezvoltare… Chiar dacă a fost un an mai greu, un an cu bani mai puțini, cu lucruri mai puține, am încercat să facem lucruri frumoase pentru oameni și să fim alături de ei, în primul rând.”, a concluzionat primarul Victor Soica.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − doisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu         Sprijin din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei la început de an școlar         REACŢII DUPĂ PICHETAREA PREFECTURII. Uzina Mecanică Orăştie, sub control încrucişat. Urmează DNA?         Florin Oancea, alături de elevii deveni         Viorica Dăncilă a deschis anul școlar la Sântamaria Orlea         Constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva au primit o decizie favorabilă în instanță împotriva CNAIR         Prima zi de școală cu DRÄXLMAIER Hunedoara