Numărătoare inversă. Tomograful din Deva, funcţional în trei săptămîni

66

TomografZeci de bolnavi din Deva şi din împrejurimi aşteaptă plini de speranţă punerea în funcţiune a noului computer tomograf de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. Aparatul, de ultimă generaţie în valoare de aproape 400.000 de euro, a fost achiziţionat achiziţionat din fonduri ale Consiliului Judeţean Hunedoara.

 În teste

“Astăzi (marţi –n.r.) am primit autorizaţia de funcţionare pentru noul tomograf. Vor fi efectuate o serie de teste, iar începând de luni, timp de două săptămâni va începe un program instruire pentru personalul medical. Este un aparat ultraperfomant, la care pacienţii vor avea acces în maximum trei săptămâni”, a declarat Călin Laza, managerul SJU Deva.

După defectarea tomografului de la spitalul devean, în urmă cu mai bine de un an, pacienţii au fost îndrumaţi către tomograful aparţinînd doctorului Samoilescu în Deva sau la cel de la Spitalul Municipal “Alexandru Simonescu”din Hunedoara, pentru investigaţii mai amănunţite. Tomograful din Hunedoara este suprasolicitat de pacienţi,. programările fiind făcute cu o lună înainte de investigaţia propriu zisă.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *