„Necrolog” la moartea unui liceu. Clopoţelul a sunat pentru ultima dată. Liceul “Traian” nu mai există

Ultimele zile ale Traianului sunt triste atât pentru profesorii care au şcolit aici zeci de generaţii de elevi, cât şi pentru foştii şi actualii traianişti

În timp ce toată suflarea şcolară aşteaptă cu nerăbdare cel mai important moment al anului, vacanţa mare, pentru Liceul Teoretic “Traian” din Deva, aceste ultime zile ale anului şcolar sunt şi ultimele zile pe care le numără fostul liceu de elită al municipiului de la poalele Cetăţii.

Pregătiri de strămutare

Ultimele momente petrecute de elevi între zidurile fostului grup şcolar de construcţii sunt umbrite de aerul de abandon care deja a pus stăpânire pe mare parte din clădire. Sălile de clasă devin treptat spaţii virane, fără bănci, planşe sau manuale şcolare, iar biblioteca care număra peste 30.000 de volume este sortată şi împachetată. Toate iau drumul pribegiei, spre “Decebal”. Urmează profesorii şi elevi. “După liceu ne pare rău”, spune o elevă de clasa a XI-a, cu nostalgie.

Liceul echipat mai bine ca o facultate

9Deşi relativ tânără, instituţia de învăţământ ar fi împlinit în acest an, în septembrie, 48 de ani de la înfiinţarea ca liceu industrial (de construcţii) şi 22 de ani de când poartă numele cuceritorului Daciei, Traian. Plecată de la o idée ingenioasă, fostul liceu industrial a fost la inaugurare şi mulţi ani după, cea mai bine dotată unitate şcolară din judeţ. 24 de săli de clasă, laboratoare cu echipamente de ultimă generaţie, cabinete specializate, mediatecă, trei amfiteatre, bază sportivă, internat, cantină, club şi alte utilităţi, unitatea şcolară a fost gândită mai degrabă ca o facultate, decât un liceu. Robert Singer (foto mic), iniţiatorul acestui complex magnific, a rămas şi acum în memoria elevilor ca un profesor excepţional, care a condus competent liceul. În semn de preţuire pentru ceea ce a însemnat pentru această instituţie de învăţământ, amfiteatrul de la etajul I al clădirii poartă de anul trecut numele profesorului de matematică, Rober Singer. Nu se ştie însă până când.

“Sper ca nu se vor uita rezultatele obţinute de-a lungul timpului, concursurile şi olimpiadele câştigate şi mai ales elevii pe care Liceul “Traian” i-a avut. Unii au ajuns să fie mari personalităţi, chiar în ţară şi să sperăm că măcar pentru câteva generaţii viitoare o să se reţină numele celui ce a fost timp de peste 20 de ani un liceu vestit în judeţul Hunedoara  şi mai ales în Deva”, Ciprian Drăgan, fost elev al Liceului Teoretic “Traian

Ultima promoţie

Peste 800 de elevi au trecut an de an, pragul liceului din capătul străzii Minerului. Cu şapte oferte de specializare în limba română, franceză, bilingv şi maghiară, Traianul a ţinut mult timp primele locuri în topul preferinţelor elevilor, cât şi al părinţilor, fiind considerat, pe bună dreptate rivalul Decebalului. Anul trecut, Liceul Teoretic “Traian” s-a aflat pe locul trei în judeţ după rezultatele liceelor la nivel naţional.

Deşi va pierde un liceu emblemă, prin clasele căruia au trecut mii de elevi, poziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara este în acord cu hotărârea Consiliului Local Deva, administratorul instituţiilor de învăţământ din oraş. “Scăderea populaţiei şcolare şi prevederile legale pe care le reglementează raportul dintre învăţământul tehnic şi cel teoretic au avut drept consecinţă fuziunea prin absorbţie a Liceului Teoretic “Traian” Deva cu Colegiul Naţional “Decebal”. Liceul „Traian” face încă parte din şcolile de elită ale judeţului Hunedoara. De-a lungul existenţei, această unitate de învăţământ a promovat multe valori, a creat caractere, a generat în timp un statut al absolventului, un statut care a fost afirmat de foştii absolvenţi, dar şi de actualii elevi, pentru că promoţia anului 2014, este ultima care va avea înscris pe diploma de absolvire Liceul Teoretic „Traian”, spune Maria Ştefănie, inspector general al ISJ Hunedoara.

 

 

Comentarii FB

comentarii




8 Răspunsuri la “„Necrolog” la moartea unui liceu. Clopoţelul a sunat pentru ultima dată. Liceul “Traian” nu mai există

  1. Mihai

    Da se inchide un Liceu. De fapt se comaseaza cu un altul dun cauza lipsei de elevi. Scaderea numarului de copii este cauza. Avorturile, scuza ca nu-ti permiti sa ai copii ca sunt salarii mici,etc. Asta este realitatea, se cauta vinovati…. De ce sunt azi in Deva mai putini cu 2000 de copii in scoli fata de acum 25 de ani? Unde sunt vinovatii? Comasarea scolilor este consecinta. Daca peste 10 ani vor fii cu 1000 de copii mai putin se vor mai inchide si alte scoli.Sporul demografic este negativ de 25 ani incoace in Deva. Oare e bine?
    Se deschide o unitate de invatamant superior in acel liceu, ca unii dintre cei care termina liceul sa-si poata continua studiile, parintii neavand bani sa-trimita in alte orase la studii. Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia , universitate de stat va functiona din acest an cu invatamant la distanta la Deva. Vedeti link-ul urmator pentru detalii:
    http://www.uab.ro/admitere/index.php?cale=centre_id

    Răspuns
  2. marinela serban

    Dragii mei, am locuit in deva din 1990 pana in 2012. Am plecat in Anglia dupa 22 de ani, timp in care am incercat, sa schimb una, alta. Dupa ce am infiintat publicatia “Pensionarul – Revista Seniorilor” (din care au aparut doar trei numere) si dupa ce m-am lovit de o multime de probleme politice – pur si simplu anumite persoane din “conducerea” municipiului au fost invidioase pe faptul ca am avut “tupeul” sa infiintez o publicatie care se dorea total independenta – am luat-o la goana din tara. M-am stabilit in Londra, deocamdata ma descurc foarte greu, insa partea frumoasa a lucrurilor este accea ca, da, aici daca te straduiesti iti gasesti locul. Chiar daca treci prin “iad” pana acolo. Unde vreau sa ajung? Va marturisesc ca sunt uimita: si in Londra s-au inchis o multime de biblioteci. Oamenii au participat la demonstratii, s-au luptat cu autoritatile. Nu mi-a venit sa cred ca se poate intampla asa ceva in Anglia. Si totusi… Organizatoric, lucrurile sunt mult mai bune aici. Dar sa nu credeti ca Anglia este perfectiunea… Un coleg din casa a avut o problema de sanatate si dupa operatie se simtea rau. Cand s-a dus la spital, dupa multe investigatii pe care le-a cerut s-a descoperit ca au uitat in el un pansament. De aici, o infectie de toata frumusetea. In Anglia. Daca nu ar fi fost un baiat descurcaret si cu tupeu nici nu l-ar fi bagat in seama. partea buna a lucrurilor a fost ca a apelat la un avocat si s-a ales cu o despagubire. Normal, viata si sanatatea nu pot fi masurate in bani. Dar o desebire fata de RO exista. Da, in Anglia se inchid biblioteci, se sta la coada la ghisee, o multime de acte nu le poti obtine online, functionarii iti vorbesc urat, pe scurt… si in Anglia se intampla la fel. Doar ca daca depui “complain” (plangere) se poate rezolva ceva. Asta daca mai ai nervi!

    Răspuns
  3. Gi

    Nu stiu de ce, dar aici miros interes imobiliar avand in vedere suprafata pe care o ocupa si toate facilitatile anexe, presimt ca cineva va face multi bani de pe urma inchiderii.
    Pana la urma nu e bai, inchideti scoli, spitale, biblioteci si dati bani catre BOR ca de bisecrici ducem lipsa. M0|}#ii m**** voastre de gunoaie.

    Respect.

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Accident rutier pe Autostrada A1 Deva – Sebeș         Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat