Ministerul Administraţiei şi Internelor lasă să se prăbuşească o veche clădire de patrimoniu

107

Fostul cămin al garnizoanei din Petroşani, o clădire de patrimoniu, altă dată impunătoare, este condamnat să rămână o ruină. Imobilul aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor, care nici nu îl repară, dar nici nu dă semne că ar vrea să scape de  clădirea aflată în paragină. 

garnizoanaLa doi paşi de centrul municipiului Petroşani, acolo unde altădată începea Colonia Ianza, o clădire cândva impunătoare stă să se dărâme. Recuperatorii de materiale de construcţii au început deja să demoleze, ilegal, fostul cămin al garnizoanei Petroşani, în timp ce persoanele fără adăpost şi-au făcut culcuş între zidurile ce stau să se prăbuşească. Clădirea a fost în litigiu ani de zile, un proces derulat între reprezentanţii familiei Ianza şi minister. În cele din urmă, urmaşii familiei Ianza au pierdut procesul, iar clădirea a rămas la MAI. Şi ce folos, pentru că este doar o ruină, care ar putea oricând să se prăbuşească dacă furturile de materiale de construcţii vor continua în acest ritm.

Vor să o reabiliteze, dar MAI nu vede, nu aude!

Primăria Municipiului Petroşani ar vrea să reabiliteze clădirea, altă dată o bijuterie arhitectonică. Şi, în acest sens, municipalitatea a solicitat MAI să îi concesioneze imobilul pe care ar vrea să îl reabiliteze şi să îi redea strălucirea de altă dată. Numai că MAI este surd şi orb la cerinţele edililor din Petroşani. „Au fost făcute demersurile de preluare în concesiune a clădirii în urmă cu ceva timp, dar MAI nu a dat niciun răspuns. Primăria nu poate interveni în acest moment, pentru că imobilul este proprietatea altcuiva, respectiv a  ministerului”, a explicat Nicu taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.