Localnicii din Lonea, branşaţi la reţeaua de canalizare

Au sperat ani de zile că vor avea canalizări, iar acum au semnat şi contractele, cu furnizorul de servicii, ApaServ Valea Jiului SA.

avram canalizareMai repede chiar decât se aşteptau, localnicii din Lonea au canalizare modernă şi la standarde europene. ApaServ a finalizat lucrările în zonă, cuprinse în proiectul finanţat din fonduri europene, iar acum s-au semnat deja şi primele contracte cu beneficiarii. “Astăzi am semnat primele contracte de pe strada Cloşca. Lucrările la noua reţea de canalizare au luat sfârşit, iar primii acre semnează sunt aceşti oameni. Important este că oamenii sunt mulţumiţi, proiectul este terminat, iar oamenii beneficiază de aceste servicii. Ţin să precizez că Apa Serv nu a cerut niciun leu pentru branşarea localnicilor la sistemul de canalizare”, a declarat Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA. Pentru localnici, realizarea unui sistem modern de canalizare este un vis împlinit, iar oamenii sunt extrem de mulţumiţi că beneficiază, în sfârşit, de aceste servicii.

Oraşele Petrila şi Aninoasa, cu localităţile aferente, sunt primele în care a fost implementat proiectul de modernizare a reţelelor de canalizare din Valea Jiului. În petrila sunt, în total, 760 de beneficiari, o parte din Lonea, acolo unde s-au semnat contractele de branşare la reţea

Lucrări similare se derulează în toate localităţile Văii Jiului, în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Valea Jiului” finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”-Axa prioritară 1, astfel încât la final vom putea vorbi despre rezolvarea unei mari probleme cu care s-au confruntat locuitorii din această zonă. Un proiect cifrat la 40 de milioane de euro În plus, furnizorul de apă potabilă pregăteşte cea de a doua etapă a proiectului, în valoare de aproape 90 de milioane de euro, bani proveniţi tot din fonduri europene.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − zece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: „Voi susține și voi vota o moțiune de cenzură împotriva guvernului “         Tânără din Lupeni ucisă de iubit într-un parc din Timișoara         Hunedoreni arestați pentru trafic de persoane         DECLARAȚIA LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PRIVIND SIGLA ȘI DENUMIREA PARTIDULUI ALDE ROMÂNIA         Carmen Hărău: “Politica trebuie să fie soluţia, nu problema!”         Mașina Poliției implicată într-un accident în Hunedoara         Scene șocante s-au petrecut într-un supermaket din Deva         Data inaugurării „autostrăzii – muzeu” va fi decisă la sfârșitul lunii septembrie         DE CĂPĂTUIALĂ. Şefii PSD ai judeţului scot la concurs postul lui Sălan Jnior         ÎN ANUMITE CONDIȚII. Restanțierii din Deva pot scăpa de plata penalităților         Drumarii se întorc după trei luni pe șantierul șoselei Hunedoara – Călan         Accident soldat cu doi morți pe Autostrada A1, între Deva și Ilia         Accident cu mașina Poliției         Incendiu puternic la o casă din satul Baldovin         Razii ale Poliției TF în gările din județ         Spărgători de locuințe prinși în urma unor descinderi         Biciclist lovit de mașină, în Hunedoara         Concert de muzică rock în Parcul Cetăţii Deva         Prins la furat pe șantierul căii ferate         Arme confiscate în Lupeni