Lansarea Structurii de Economie Socială ACURAT

Un nou proiect care beneficiază de finanţare europeană a fost prezentat, în mod oficial, ieri, după orele prânzului, în municipiul Deva.
Holul Centrului Cultural “Drgan Muntean” din municipiul de reşedinţă al judeţului Hunedoara a fost gazda lansării evenimentului “Structura de Economie Socială ACURAT”. Structura ACURAT a fost dezvoltată ca punct de lucru al Asociaţiei MERIT, în cadrul proiectului “Împreună pentru comunitate – IC 6”, iar lansarea sa a cuprins un program variat, care a captat atenţia numerosului public prezent la eveniment. “Este vorba despre un concept nou, implementat pe fonduri europene. Se oferă servicii profesionale de curăţenie, absolute ecologice, cu persoane calificate şi cu aparatură ultramodernă şi performantă. Aceste persoane au absolvit cursuri de calificare în domeniu şi au fost selectate din categoria celor considerate vulnerabile, acesta fiind rolul Structurii de Economie Socială. Curăţenia, acasă şi la serviciu, ne asigură, tuturor, creşterea calităţii vieţii”, a declarat Flavia Banciu, director al Structurii de Economie Socială ACURAT.

În timpul evenimentului de la Deva, pe lângă prezentarea pachetelor promoţionale, au fost făcute şi demonstraţii practice, de curăţenie profesională şi ecologică, cu aspiratoare de ultimă generaţie. Respectivele aspiratoare curăţă şi spală simultan orice suprafaţă, cei prezenţi putând vedea rezultatele obţinute pe covoare de diferite grosimi şi texturi, dar şi pe marmură, care au fost impresionante, lăsând în urma lor o curăţenie desăvârşită.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Lansarea Structurii de Economie Socială ACURAT

  1. chitiba

    tucu-te draga, doara dispar barile de covoara, ca ne tiuie teasta cand tabara muierile si beticii cu simbrie la batut covoarale

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Autostrada Lugoj – Deva. Au început lucrările de reparații la Podul peste Mureș         Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători