La un pas de a fi refuzaţi la înscriere. Adeverinţe aproape inutile elibertate de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”

67

Absolvenţii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani, care au vrut să prindă prima zi de înscriere la facultate, la Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj – Napoca, au fost la un pas de a face cale întoarsă. Şi asta pentru că adeverinţele primite săptămâna trecută de la liceu nu aveau nicio valoare la înscriere.

liceu.petrosaniSute de kilometri bătuţi aproape degeaba. Asta au păţit absolvenţii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani care au vrut să prindă prima zi de înscriere la Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj  – Napoca şi care au descoperit că adeverinţele de absolvent pe care le-au primit de la liceu nu îi ajută cu nimic. „Ni s-a spus că nu sunt bune aceste adeverinţe de absolvent. Adică am făcut 250 de kilometri degeaba, pentru că trebuia să scrie adeverinţă de bacalaureat, nu de absolvent. Cu multe rugăminţi şi verificări am fost acceptaţi în cele din urmă”, a declarat unul dintre părinţii ce şi-au însoţit copiii la înscrierea la facultate.

Pe de altă parte, directorul insitituţiei de învăţământ liceal din Petroşani, Gilbert Danciu, spune că vina este chiar a absolvenţilor, care s-ar fi grăbit. „Nu au primit doar adeverinţe de absolvent, ci şi de bacalaureat, dar nu pe cele oficiale. De miercuri s-au eliberat, iar de luni se eliberează atât adeverinţele de bacalaureat, cât şi toate celelalte documente de studii”, a declarat Gilbert Danciu.

Numai că, absolvenţilor care şi-au ridicat adeverinţele de la liceul din Petroşani nu le-a explicat nimeni că trebuie să aştepte adeverinţele oficiale de bacalaureat pentru a se înscrie la facultate!

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *