La bursa florilor. Valentine’s Day a bătut Dragobetele

Comercianţii din Deva spun că sărbătoarea americană le aduce profituri mai mari decât cea autohtonă

trandafiri

 

Devenii se iubesc mai mult de Valentines Day și mai puțin de Dragobete. O confirmă vânzările florăriilor și ale comercianților, care mai spun că sărbătoarea românească nu reușește să iasă din umbra celebrului Valentines Day.

Pensionarii sunt mai pragmatici

Deși prețurile pentru un buchet de trandafiri au rămas neschimbate, devenii nu se inghesuie la florării, așa cum o făceau în anii trecuți. Cei care o fac, nu lasă mai mult de 40 de lei, cât costă un buchet de trandafiri roșii. ”Se pare că lumea nu prea mai are bani. Or fi cheltuit mai mult de Valentine’s Day sau, poate, au alte motive”, spunea o florărească din Piaţa Centrală a Devei. Soluții sunt și pentru cei cu portofelele subțiri. „Din prețul de 10 lei, cât costă buchetul de zambile, am ajuns să las la trei lei, că nu rezistă mult şi mi se rupe inima să le arunc. Chiar şi aşa mai vin unii să negocieze. Nici chiar gratis nu putem să le dăm”, spunea o altă comerciantă.

Cu toate acestea, cei mai în vârstă nu așteaptă sărbători de acest fel pentru a-și arăta iubirea, dar sunt şi mai pragmatici. „Nu trebuie să-i dăruiesc flori soţiei pentru a-i arăta că ţin la ea. Suntem împreună de zeci de ani şi nu mai e nevoie de astfel de gesturi la sărbători. În plus, la pensiile ce le avem, un buchet mai acătării de flori mi-ar dezechilibra serios bugetul. Sincer, cred că nevastă-mea s-ar bucura mult mai mult de plasă cu alimente decât de un buchet de flori”, declara un pensionar simpatic, care, totuşi, a cumpărat şi un bucheţel de zambile. Echivalentul sărbătorii de Sfântul Valentin, Dragobetele este o sărbătoare dacică, sărbătorită de români pe 24 februarie. Asemenea lui Cupidon al romanilor, ori al lui Eros, al grecilor, Dragobetele era o divinitate sub chip de fecior chipeș și puternic, ce aducea iubirea în casă și în suflet. Acum se pare că Dragobetele este învins clar de Valentine’s Day, sărbătoarea americană golind serios buzunarele devenilor. (Amarildo Szekely)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
PETIŢIE ALDE. “Soluții sunt, trebuie doar ca Guvernul să și vrea!”         Dezinfecţia scărilor de bloc, la Deva         Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 8 aprilie 2020         Incendii violente în pădurile în județul Hunedoara         Conducere militară coordonată de medicul Constantin Vlase, la Spitalul Județean de Urgență din Deva.         174 de cazuri de coronavirus în județul Hunedoara         Covid 19. Numărul deceselor în județul Hunedoara a ajuns la 19         Conducere militară la Spitalul Județean de Urgență Deva         17 hunedoreni decedați în spitale, diagnosticați și cu coronavirus. Cel mai recent caz – un bărbat de 67 de ani         Medici și asistente de la Spitalul Județean Deva terorizați de o pacientă cu coronavirus: „Ne-a scuipat”         15 RECOMANDĂRI privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus         Ministerul Sănătății confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical         Coronavirus. Peste 4.400 de cazuri înregistrate în România         Coronavirus. Situaţia actualizată pentru judeţul Hunedoara – 7 aprilie 2020         Donație de măști pentru instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Hunedoara         PE SURSE. Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva se îndreaptă spre o conducere militarizată         Incendiile de vegetație au cuprins 160 de hectare         Un an de lucrări la modernizarea Drumului Județean Hunedoara – Călan         Noua conducere a Spitalului Județean de Urgență Deva a demisionat         Exponatul lunii la muzeul din Deva se mută on-line. O piesă rară din Ulpia Traiana Sarmizegetusa