Jumătate din biletele la Opera Night’s, epuizate

Hunedorenii care au în plan să participe la cel mai mare festival de operă în aer liber din România, trebuie să se grăbească. Urmează ca organizatorii să promoveze evenimentul la nivel naţional, iar numărul biletelor deja a scăzut la jumătate, majoritatea fiind vândute on-line

opera 2Jumătate dintre locurile puse la dispoziţie de organizatorii Festivalului Opera Night’s au fost deja achiziţonate de iubitorii de muzică clasică. Mai sunt două săptămâni până la debutul celui mai mare festival de operă în aer liber din România, care în cel de-al treilea an de existenţă are pregătite pentru spectatori peste 1.000 de locuri.

Şase nopţi magice

Tot în premieră, în acest an spectacolele vor avea loc în două locaţii. Castelul Corvinilor din Hunedoara şi zona lapidariumuluisituat în spatele clădirii renascentiste Magna Curia din Deva sunt cele două „scene”, unde vor avea loc, timp de cinci nopţi, spectacole celebre.Orchestra, corul şi soliştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Constanţa, împreună cu alţi artişti români, dar şi din Japonia, Spania, Ungaria, Serbia şi Republica Moldova îşi vor da concursul pentru un program cu adevărat special.

Anul acesta, Festivalul Opera Night’s se va desfăşura în perioada 10 – 15 iulie, ultima seară fiind rezervată pentru Balul Operei, care va avea loc în Sala Şemineului din Palatul Magna Curia. Am crescut de la două nopţi în 2011, la şase nopţi în acest an, tocmai din cauză că am simţit că publicul ar vrea mai mult. Pentru noi este un test, având în vedere că este vorba despre două oraşe relativ mici, pentru un eveniment de o asemenea anvergură”, spune Alexandru Gruian, directorul festivalului.

Unde se pot achiziţiona bilete

Preţul unui bilet este de 50 de lei pentru o seară de festival, abonamentele pentru cele cinci spectacole se comercializează la 200 de lei, iar pentru Balul Operei, o invitaţie pentru două persoane costă tot 200 de lei.Biletele pentru festival se pot achiziţiona de la casieria Teatrului de Artă, a Centrului Cultural “Drăgan Muntean” sau a muzeului devean, de la casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara, sau on-line. Diagramele locurilor vor putea fi consultate pe site-ul operanights.ro, iar acestea vor fi actualizate periodic, pentru a informa publicul despre locurile rămase libere. 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 7 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări         Drumul Național 7A va intra în reparații capitale. Primele lucrări de reabilitare au început         Incendiu puternic în Geoagiu. Un om a murit         Voluntarii care lucrează la Cetatea Costești au nevoie de ajutor         NOMINALIZAŢII PNL DEVA. Dr. Petrui la Sănătate, Marian Călin la Agricultură, Potecă – Prefect         Incendiu puternic în satul Uroi         Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani