1.3 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Judeţul Hunedoara ar putea găzdui meciuri internaţionale de fotbal într-o comună

Microbiștii hunedoreni știu că fotbalul hunedorean este la pământ și trăiește doar din amintiri. Stadioanele, în bună parte, arată jalnic, iar găzduirea unor meciuri mai importante, chiar și la nivel de juniori, cum se mai întâmpla până la Revoluție, pare o utopie.

În ciuda situației precare a fotbalului hunedorean, județul va avea, în premieră, un teren de fotbal, de dimensiuni regulamentare, care va beneficia de instalație de nocturnă. Iar acest lucru se va realiza în comuna Sântămăria Orlea. „Investiţa începută anul trecut cuprinde, în primul rând, un teren de fotbal cu gazon natural, cu dimensiuni regulamentare, de 90X60 de metri (pentru a fi omologat să găzduiască partide oficiale un teren de fotbal trebuie să aibă lungimea cuprinsă între 90 și 120 de metri, iar lățimea între 45 și 75, n. red.), tribune acoperite cu 980 de locuri, vestiare, săli tactice și de recuperare, precum și instalație de nocturnă. Se doreşte luarea legăturii cu Federația Română de Fotbal pentru a se organiza meciuri internaționale aici, la nivel de juniori, după finalizarea lucrărilor. Pe lângă terenul de fotbal, se va mai amenaja unul cu gazon sintetic, de dimensiunile celui de handbal, precum și unul de volei pe plajă, dar și spații de parcare. Viitoarea bază sportivă este finalizată în proporție de 40 la sută și urmează a fi dată în folosință în cursul lunii iunie a acestui an”, a declarat Dumitru Ioan Oprean, primarul comunei Sântămăria Orlea.

Atracţii turistice

Anul trecut, în curtea școlii din Sântămăria Orlea a fost amenajat un teren de minifotbal cu gazon sintetic (de dimensiuni de 40X20 de metri, ca și cele de handbal, n.red.), care este folosit nu doar de elevi, ci de toți locuitorii comunei din Țara Hațegului. Dar comuna este mult mai cunoscută prin atracţiile turistice pe care le oferă. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt biserica reformată şi castelul din centrul de comună, ambele fiind ctitorii din Evul Mediu. ale familiei nobiliare Cândea – Kendeffy, dar şi „Turnul lui Vece” de la 1459. În Ciopeia, Bucium-Orlea şi Săcel se găsesc urme ale unor construcţii romane, în cel din urmă sat putând fi văzut şi castelul Nopcsa şi un conac boiersec, tot din perioada medievală. La Sânpetru, unde au fost descoperite resturi fosilizate, unice în lume, de dinozauri pitici, funcţionează un muzeu experimental, “Casa dinozaurilor pitici”, şi un punct local de informare turistică. Tot de aici porneşte porneşte poteca tematică Valea Dinozaurilor, care face parte din arealul cuprins în Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”, în sat mai fiind şi o biserică monument – istoric, iar la Subcetate se găsesc ruinele vechii cetăţi regale a Haţegului.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/