1.7 C
Deva
marți, martie 19, 2024

Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii

În perioada 07-09 iulie a.c., peste 30 de jandarmi montani din structurile constituite la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara au participat la o convocare de pregătire privind coordonarea şi gestionarea misiunilor de căutare-salvare-evacuare în mediul montan, aceasta desfăşurându-se în Rezervaţia Naturală Cheile Tăii (la 6 km nord de Petrila, județul Hunedoara).
Activitatea a urmărit verificarea nivelului de pregătire, precum şi dotarea materială a structurilor montane de jandarmi.
În acest sens, au fost prezentate 6 exerciţii, în care au fost materializate posibile situaţii în care jandarmii montani trebuie să intervină:
• Căutarea unui grup de persoane rătăcite în zona montană, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, după ce aceştia au comunicat coordonatele GPS;
• Coborârea unei persoane accidentate pe un perete de stâncă;
• Coborârea unui alpinist blocat pe un perete de stâncă;
• Traversarea de pe un versant pe un altul cu ajutorul tirolienei;
• Coborârea unei persoane vârstnice care avea proteză la unul din membrele inferioare, printr-o tehnică individuală de salvare cu targa, folosind procedeul de coborâre denumit rapel inversat;
-Salvarea-evacuarea unui grup de 6 persoane dintre care 4 copii, rămase blocate din cauza faptului că un pod s-a prăbuşit.
De asemenea, la convocarea de pregătire au participat 4 instructori din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan ,,Regele Carol I” Sinaia.
Convocarea de pregătire a urmărit testarea capacităţii de reacţie a structurilor de jandarmi şi se circumscrie unei game mai largi de exerciţii organizate la nivelul Jandarmeriei Române pentru a verifica nivelul propriu de pregătire şi colaborare cu alte instituţii.
Acest exerciţiu este un mesaj direct şi clar către populaţie: Să apeleze cu încredere la structurile Jandarmeriei Române.

IJJ Hunedoara

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/