Fondul clasei devine doar un fond de fiţe?

Dacă înainte şcolile impuneau elevilor contribuţii băneşti pentru materialul didactic sau pentru întreţinere, acum părinţii adună bani doar pentru confortul şcolarilor la orele de curs. În rest, spun profesorii,  şcolile sunt dotate „cu de toate”

scoalaMult discutatul fond al clasei sau al şcolii, a scos ani la rând bani din portofelul părinţilor pentru modernizarea clasei, întreţinerea unităţii de învăţământ sau consumabilele de la clasă. Lucrurile s-au mai schimbat între timp, iar dacă ar fi să luăm de bune declaraţiile care se fac,  fostul fond al clasei este folosit acum acolo unde părinţii vor mai mult confort pentru copiii lor. „La Colegiul “Decebal” din 2003 nu se mai strânge acest fond, deoarece noi beneficiem de condiţii bune de studiu. Sigur pot să existe şi situaţii punctuale, de exemplu dacă părinţii doresc la o clasă să cumpere neapărat perniţe pe scaune, sigur că o pot face. Ne consultă, este iniţiativa lor şi pot să îşi ducă perniţele acasă”, este de părere Florin Ilieş, directorul CN „Decebal” din Deva.

Fondul, doar la „mica” înţelegere

Elevii de liceu spun că deşi în anii de gimnaziu aduceau bani la şcoală în mod frecvent, acum  nimeni nu mai solicită sprijin financiar. „Eu sunt aici din clasa a IX-a şi la noi nu s-a adunat fondul clasei sau fondul şcolii. Pentru material didactic nu s-a pus problema, pentru că este la şcoală tot ce trebuie. Dacă chiar este o problemă, ne înţelegem noi între noi, elevii, spune Călin Manea, elev în clasa a clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Sabin Drăgoi”. Şi Mădălina Ancu, elevă în clasa a X-a la aceeaşi instituţie de învăţământ spune că această practică nu mai există. ”Nu se mai adună. Înainte nu ştiu cum era, eu aici sunt de doi ani, dar în generală dădeam. Aici nu mai dăm, numai dacă vrem. Nu ni se impune o anumită sumă”.

Strângerea de fonduri nu este obligatorie

Potrivit actelor normative în vigoare, comitetul de părinţi al clasei poate propune, în adunarea generală, dacă este necesar, o sumă minimă prin care părinţii să contribuie la întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei sau a unităţii de învăţământ. Această contribuţie nu este obligatorie, iar atât elevii cât şi cadrele didactice nu pot fi implicaţi în niciun fel în strângerea de fonduri. ”Ceea ce se doreşte în prezent este o legiferare sau cel puţin evitarea aspectului de corupţie, în sensul că aceste donaţii nu trebuie date în scopul obţinerii unor note mai mari de către elevi sau a unor avantaje. Ele trebuie utilizate în scopul în care pot fi colectate, respectiv în a sprijini şi a dezvolta baza materială a şcolii sau a clasei de elevi, pentru a oferi condiţii mai bune, dar în niciun caz pentru alte intenţii”, ţine să puncteze inspector Marta Mate, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara.

„Trebuie să dispară noţiunea de fond al clasei/şcolii care obligă toate familiile să se conformeze unei decizii luate de nişte reprezentanţi, rămânând posibilitatea donaţiilor şi sponsorizărilor pentru a sprijini dezvoltarea bazei materiale a clasei/şcolii”, Marta Mate, purtător de cuvânt ISJ Hunedoara

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru + nouă =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Drumul Județean 687 Hunedoara – Călan. Cum s-a lucrat în ultimul an la șoseaua modernizată pe fonduri UE         O piesă deosebită din colecțiile Muzeului de Etnografie și Artă Populară Orăștie         Au început lucrările de anvelopare la Blocul 79, strada Bejan, din Deva         Drumul Cerbăl – Socet intră în șantier         Situația cazurilor COVID-19 la unitățile din subordinea CJ Hunedoara         DN 7 A a intrat în reparații         Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Accident rutier pe Autostrada A1 Deva – Sebeș         Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie