Edilii declară război „sămânţarilor”

După ce edilii din mai multe localităţi ale ţării au declarat război celor care mănâncă seminţe şi aruncă cojile pe domeniul public, aplicând sancţiuni usturătoare, exemplul ar putea fi urmat şi de reprezentanţii administraţiilor publice locale din Valea Jiului.

seminte111La Uricani, de exemplu, mâncatul seminţelor este deja un „sport naţional”, iar edilii sunt conştienţi de această problemă. Nu au o hotărâre de consiliu specială pentru mâncătorii de seminţe care murdăresc domeniul public, dar au cadrul legal pentru a acţiona. „Avem o hotărâre de consiliu local care se poate adapta. Este vorba despre hotărârea care îi vizează pe cei care încalcă regulile de depozitare a gunoiului. (…) Nu sunt doar tineri, ci de toate vârstele care stau pe bancă şi, în loc să adune cojile de seminţe într-o punguţă, le aruncă pe jos ”, a explicat viceprimarul Corneliu Braia. Acesta spune că şi până acum s-au mai aplicat sanţiuni, dar numai sub forma unor avertismente scrise, însă, dacă va fi nevoie, se pot da şi amenzi. Până la urmă, experienţa arată că românul reacţionează bine şi se „disciplinează” doar când simte la buzunar că a greşit. În plus, Corneliu Braia a mai spus că se intenţionează implementarea unui sistem de supraveghere la nivelul întregului oraş, aşa încât, puşi în faţa evidenţelor, cei care au greşit să nu mai poată contesta sancţiunea.

La Petroşasni, în schimb, primarul Tiberiu Iacob – Ridzi spune că o hotărâre împotriva „sămânţarilor” nu se impune, pentru că sunt extrem de puţini cei care mănâncă seminţe în parcuri sau pe domeniul public şi aruncă cojile de jos. „La noi, din fericire, nu este nevoie să adoptăm o astfel de hotărâre. Şi în parcuri sunt foarte puţini cei care mănâncă seminţe sau aruncă cojile pe jos”, a spus Tiberiu Iacob – Ridzi.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Autostrada Lugoj – Deva. Au început lucrările de reparații la Podul peste Mureș         Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători