Lansare de carte Dumitru Constantin Dulcan

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană, organizează în ziua de 19 iunie 2019, ora 1700, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, un eveniment cultural-spiritual de excepție: întâlnirea cu renumitul medic neurolog și psihiatru Dumitru Constantin Dulcan, care își va lansa cel mai recent volum, intitulat „Creierul și mintea Universului”, carte apărută la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca în anul 2019.

Dumitru Constantin Dulcan, născut la 6 noiembrie 1938 în comuna Mârghia, județul Argeș, a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti (1962). Este specializat în neurologie și psihiatrie, cu competenţe în explorări neurofiziologice. Este doctor în ştiinţe medicale. A fost Şeful Catedrei de Neurologie la Spitalul Militar Central şi Şeful Catedrei de Neurologie şi Neuropsihosomatică de la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Este membru al Societăţii Române de Neurologie, al Organizaţiei Internaţionale de Cercetare a Creierului (IBRO), al Societăţii Române de Psihiatrie, al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi din străinătate şi al numeroase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

A elaborat ca autor unic sau coautor numeroase lucrări de specialitate și note de curs în domeniul neurologiei, este autorul a patru invenții de uz medical brevetate de OSIM, a participat la zeci de reuniuni științifice naționale și internaționale cu peste 300 de comunicări, a fost distins cu binemeritate premii și decorații.

Dar dincolo de aceste importante realizări pe plan medical, Dumitru Constantin Dulcan a devenit cunoscut și apreciat de publicul larg grație unor cărți în care abordează teme legate de conștiință, de macrocosmos și microcosmos, de forța care stă la temelia întregului nostru Univers, de lumea de dincolo, de materie și suflet.

În anul 1981, în plină epocă totalitară, cartea sa „Inteligența materiei” a produs o impresie extraordinară asupra celor care au citit-o. Cartea a fost retrasă de pe piață și a circulat clandestin, din mână în mână, în copii xerox. În acea carte, autorul argumenta științific faptul că „în spatele tuturor lucrurilor se află o Raţiune universală care ordonează şi coordonează totul. Şi că această Raţiune e Dumnezeu”. Cartea vorbea, subtil, dar curajos, despre existența lui Dumnezeu, subiect tabu în perioada comunistă, răsturnând, sau cel puțin punând la îndoială, viziunea materialistă supra lumii. După 1990, cei care știau cine este Dumitru Constantin Dulcan, dar și cei interesați de marile întrebări ale existenței, au avut bucuria să descopere, pe lângă două reeditări ale cărții „Inteligența materiei”, noi cărți ale acestui extraordinar intelectual: „Somnul raţiunii” (2001); „Instinct, inteligenţă, geniu în viziunea lui Lucian Blaga”, în lucrarea „Povestea aforismelor”, Bucureşti (2004); „Gândirea omului modern. Culmi şi limite” (2006); „În căutarea sensului pierdut” (2008); „Către noi înşine” (2010, 2013); „Mintea de dincolo” (2013).

Referindu-se la cea mai recentă carte a sa, „Creierul și mintea Universului”, Dumitru Constantin Dulcan ne mărturisește că, prin titlul ei, a dorit să exprime „… o imagine a Universului văzut ca un mare creier și o mare minte prin multitudinea de legități și funcționalități comune acestuia și întregii lumi vii”. Din bogatul sumar al cărții, se desprind teme mari care, cu siguranță, vor lăsa o puternică impresie asupra cititorilor: Conduite inteligente comune la nivel cosmic și biologic; Problematica conștiinței în secolul al XXI-lea; Fiziologia și filosofia gândirii; Lecțiile experiențelor morții clinice; Creierul uman – marele miracol al Universului; Timpul altfel văzut etc. Sunt doar câteva dintre subiectele abordate în carte, subiecte care au puterea de a răscoli convingerile celor care vor citi volumul.

Dumitru Constantin Dulcan va vorbi despre această carte și va răspunde întrebărilor care, cu siguranță, i se vor adresa din partea publicului.

 

 

Ioan Sebastian Bara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Vasilică Potecă, noul prefect al județului Hunedoara         LICEENII DE LA ARTE. Concert ce colinde la Biserica „Immaculata” din Deva         Florin Oancea: Termocentrala Mintia va avea cărbune pe toată durata iernii         „FAPTE NU VORBE!” Primarul Petroşaniului a adus (şi la propriu) cadouri pentru copii         Tineri răniți într-un accident pe DN 68 Hațeg – Caransebeș         Biciclist lovit de mașină în Deva         Bunuri contrafăcute confiscate de polițiști         Articole pirotehnice din clase interzise la comercializare către publicul larg, confiscate de poliţişti         Activitatea Poliției Locale Deva, în luna noiembrie 2019         Accident grav în Batiz, pe DN 66         Ești răcit mai mereu? Citește cum poți să te protejezi în sezonul rece!         Bradul de Crăciun la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         ADMINISTRAŢIE. Cresc preţurile şi subvenţia la agentul termic din sistem centralizat la Deva         S-a răsturnat cu mașina în șanț         Alimente pentru sărmani oferite de Episcopia Devei şi Hunedoarei         Parcul Corvin din Hunedoara va fi transformat într-unul al copiilor         DEVA. Termen prelungit pentru eliberarea biletelor gratuite de transport local         Jupânii criminali ai șoselelor. Ce a putut face un șofer de bolid pe DN 7         Accident grav la o exploatare forestieră         Un vârstnic și soția sa au fost găsiți morți