Dispar pubelele de gunoi din Deva. Containerele îngropate în pământ lasă căutătorii în gunoaie fără ocupaţie

După ce ani la rând locuitorii din preajma pubelelor s-au plâns atât de mirosul fetid, cât şi de mizeria lăsată de cei care scormonesc în gunoaie şi câinii vagabonzi care se adună buluc, iată că problema poate să se rezolve miraculos

Deva promite să se alăture centrelor urbane mari din ţară, ca Bucureşti sau Cluj Napoca care au apelat la un sistem “curat” de colectarea a deşeurilor menajere şi anume, containerele subterane. Prin proiectul pilot implementat de serviciul de salubritate, cartierele oraşului vor scăpa de mirosurile grele venite de la containerele de gunoi, mizeria din jurul acestora, dar şi de câinii vagabonzi şi căutătorii de gunoaie care îşi fac veacul prin aceste zone.

Un oraş mai curat

Deocamdată în acest an urmează să fie amplasate opt astfel de containere subpământene, pentru şase dintre aceste locaţii obţinându-se deja toate avizele necesare. Primii care vor beneficia de sistemul ingenios de colectare a deşeurilor underground sunt locuitorii din spatele Poştei Vechi, strada Ion Creangă, strada Mihai Viteazu, lângă OPC, strada George Enescu, cartier Dacia şi cartierul Dobrobanţi. Celelalte două locaţii propuse sunt Aleea Transilvaniei şi cartierul Micul Dalas, în zona liceului Teglas Gabor.”Prin montarea acestor tipuri de containere se doreşte sporirea gradului de curăţenie, fiind aproape imposibil ca deşeurile să fie scoase din acestea. În acest an se vor realiza primele opt locaţii, urmând ca anul viitor, în funcţie de reacţia cetăţenilor şi de impactul pe care acestea le vor avea asupra locuitorilor municipiului Deva, să se ia decizia dacă se vor mai monta sau nu”, spune Laura Chinci Sibişan, consilier al primarului municipiului Deva.

Noile containere colectează selectiv

Lucrările pentru montarea noilor containere au început săptămâna trecută, iar noile pubelele încă nu au fost date în folosinţă. În fiecare dintre locaţiile alese se montează două tipuri de containere subterane: un container mare cu o singură cameră unde se va colecta gunoiul menajer şi altul care se împarte în două camere unde se va colecta selectiv hârtia şi plasticul. Pubelele vor fi golite cu ajutorul unei maşini speciale de colectare a gunoiului care va fi dotată cu o pompă hidraulică pentru ridicarea deşeurilor.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + 10 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși         Noapte de coșmar pentru hunedoreni. Vijeliile au făcut ravagii         TOP 15 lucruri pe care NU trebuie să le uiți când pleci cu mașina în lunile geroase!         FIRMA MERGE GREU ŞI POTICNIT. Protest la Termocentrala Mintia pe tema majorărilor salariale         Adolescentă tâlhărită în Petroșani         Centenar Alexandru Vlahuță         Dezastrul anunțat la Sarmizegetusa Regia         Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână         Comunicat de presă – SC KRYSTAL TURISM SRL: ,,CONSTRUIRE VILĂ TURISTICĂ ȘI FILIGORIE”         ALEGERI. PSD a câștigat în Valea Jiului și la Brad, dar a pierdut la Hunedoara și Orăștie