De sezon. Aproape 1.000 de arbori şi arbuşti ornamentali, vor colora Hunedoara

În cadrul unui program de plantări primăvaratece, municipiului de pe Cerna va fi înfrumuseţat cu 540 de arbori din categoria piersicului sau prunului, special creaţi pentru decor, magnolii, dar şi 450 de arbuşti decorativi

plantari

Hunedorenii vor respira un aer mai curat şi mai înmiresmat din acest an. Municipiul de pe Cerna se va înfrumuseţa cu aproape 1.000 de arbori şi arbuşti ornamentali ce vor fi plantaţi, începând din această săptămână, în cadrul unui amplu program, început în urmă cu doi ani.

Străzi, parcuri şi zone verzi, redecorate

Dacă pe străzile Revoluţiei, Dacia, Avram Iancu, Prutului şi Victoriei vor fi amplasate mai multe specii de pomi ornamentali din categoria piersicului sau prunului, special creaţi pentru decor, Parcurile Libertăţii, Ciocârliei, Tineretului, Linişor şi cel din apropierea Liceului de Informatică vor fi redecorate cu specii de magnolie, hibiscus şi mai multe varietăţi de arbuşti cu atribuţii ornamentale. Trebuie specificat că toţi aceşti copăcei sunt special creaţi pentru decor iar fructele acestora nu sunt comestibile.

Lucrări desfăşurate pe mai multe luni

Odată cu înfrunzirea şi înflorirea acestor specii de copăcei noi plantaţi, hunedorenii vor putea admira frunze roşii, bordo sau roşiatice, dar şi flori mari extrem de colorate şi înmiresmate. “Este vorba despre un program de plantări de primăvară, ce a debutat în urmă cu doi ani, anul trecut fiind sădiţi peste 200 de arbuşti şi arbori ornamentali. Numărul puieţilor celor din acest an fiind mult mai ridicat, credem că lucrările se vor derula pe o perioadă mai îndelungată. Bineînţeles că suntem condiţionaţi şi de vreme”, spune Silke Oprean, purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD         CU NATURA NU TE POŢI PUNE! Dar de prostia vasileştilor din PSD ne putem lua?         Prima ediție a Festivalului medieval „Ioan de Hunedoara” a strâns peste 10.000 de participanți         Peste 20 de milioane de euro vor fi investiţi în lina verde de autobuze electrice din Valea Jiului         Accident mortal pe Dealul Hațegului