-0.8 C
Deva
sâmbătă, aprilie 20, 2024

De-a râsu’ – plânsu‘: Cea mai bună “apă de izvor” era de la robinet

Sute de localnicii din Petroşani beau „apă de izvor” şi spun că este mult mai bună decât cea de la robinete, fără să ştie cu adevărat ce consumă. Doar printr-o întâmplare adevărul iese la iveală, aşa cum s-a întâmplat cu „izvorul” de la Universitatea Petroşani, care a brusc a „secat”.

2013-08-22 10.05.57Zeci de oameni cărau zilnic bidoane cu apă de la „izvorul de la Universitatea Petroşani”. De ani de zile apa ţâşnea din pământ, iar cineva s-a gândit să şi amenajeze locul. În mlaştina creată de scurgerea apei au fost montate câteva dale de beton, iar pentru ca accesul să fie mai facil, din parcare s-au construit nişte trepte din lemn, cu balustradă, mai ales că vârstnicii erau cei care veneau cel mai des aici. Iar părerea unanimă era că apa este foarte bună, rece ca gheaţa, şi net superioară celei de al robinet. Asta deşi nimeni nu a  făcut nicio analiză a apei, niciodată. De câteva zile, izvorul a secat. Nicio picătură de apă nu mai curge pe ţeava ce iese dintr-un mini-cămin din beton. Iar cei acre erau obişnuiţi să vină aici după apă au fost dezamăgiţi să constate că izvorul lor preferat nu mai are apă. „O să caut alt izvor, dar tare îmi plăcea apa de aici. Nu ştiu ce s-a întâmplat, cred că seceta este de vină”, a spus un bărbat care a rămas cu bidoanele goale. Şi ca el, mulţi alţii, care căutau explicaţii ştiinţifice pentru secarea sursei de apă. Misterul a  fost dezlegat, însă, repede, iar explicaţia este pe cât de simplă, pe atât de hilară.

Apa Serv a „secat” izvorul

„Izvorul” atât de apreciat de o grămadă de oameni din Petroşani provenea de fapt de la o conductă spartă a furnizorului de apă potabilă din Valea Jiului, SC ApaServ Valea Jiului SA. Şi, odată cu remedierea defecţiunii, s-a gătat şi cu „apa de izvor.”  Informaţia a fost confirmată şi de Cristian ionică, şef Departament Producţie la ApaServ Valea Jiului SA. „Da, într-adevăr, acolo era o aerisire, care în timp s-a astupat şi nu am ştiut de ea. Am avut unele bănuieli, dar acolo este, de fapt, o reţea mai veche, cu care ne-am intersectat, şi care nu apărea pe hărţile noastre”, a declarat Cristian  Ionică. Vechea conductă venea de la rezervorul de la Brădet, situat mai sus de Universitatea Petroşani, o zonă de deal, cu sol instabil, care în timp a afectat şi conducta. Şi, cum spărtura era în pământ, a fost destul de dificil de găsit locul cu probleme. Iar după repararea spărturii, presiunea în aval a scăzut şi „izvorul” a rămas fără apă.

Beau „apă de izvor”, dar nu ştiu ce consumă

Sute de oameni din Petroşani iau zilnic apă de la izvoarele din zonă. Niciunul nu este, însă, avizat, dar nimănui nu îi pasă. Oamenii fac asta de zeci de ani şi nu se tem că apa ar fi contaminată, chiar rapoartele Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara au scos la iveală faptul că nu toate izvoarele sunt potabile. Captările de apă au fost amenajate de localnici, dar nicăieri nu este vreo inscripţie din care să rezulte că apa e potabilă. Chiar şi aşa, însă, izvoarele sunt la mare căutare, cu atât mai mult cu cât apa de aici este gratuită!

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/