Creştinii ortodocşi au intrat în Săptămâna Patimilor

În perioada cuprinsă între sărbătoarea Floriilor şi Noaptea de Înviere, creştinii retrăiesc ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului, urmată de  moartea Sa şi pogorârea în Iad, pentru scoaterea din bezna păcatului şi a ridica la viaţă veşnică pe cei adormiţi

patimi

Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, cea a patimilor lui Hristos, care este cuprinsă între sărbătoarea Floriilor şi Noaptea de Înviere. Această săptămână are o mare încărcătură duhovnicească, iar creştinii se roagă şi ţin post, pentru ca de Înviere, sufletele lor să fie curate. Astfel de luni până miercuri, se mănâncă doar seara, pâine şi apă, iar joi se mănâncă de post. Vinerea şi Sâmbăta Mare se ţine post negru. Fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie specială în desfăşurarea evenimentelor care preced Învierea.

Credincioşii se adună în fiecare seară la Denie

În această perioadă, se face curăţenie generală în gospdării, iar seara, credincioşii se adună la Denie, o slujbă menită să pregătească enoriaşii pentru a doua zi. Termenul „denie“ provine din slavonă şi înseamnă veghe sau slujbă nocturnă. Prima Denie se ţine în seara de Florii şi este Denia pentru Lunea mare. Ultima are loc în Vinerea Mare şi se încheie cu Prohodul Domnului.

Luni şi marţi se vorbeşte despre ultimele învăţături pe care Hristos le-a dat ucenicilor săi în stare de libertate. Luni, se face o paralelă între Sfântul Patriarh Iosif care va fi vândut de fraţii săi în Egipt pentru 30 de arginţi. În acelaşi fel în care Iosif biruieşte în Egipt, Hristos va birui moartea prin Înviere. Tot luni, se citeşte pilda smochinului neroditor, din care trebuie să se reţină că Dumnezeu la Judecata de Apoi, îi va răsplăti pentru faptele bune pe cei ce “au dat roade” în timpul vieţii şi îi va pedepsi pe cei “neroditori”.
Marţi se citeşte pilda celor 10 fecioare. Ele aşteptau venirea lui Isus cu candele în mâini, dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei reprezintă relizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.
Miercurea Mare este pomenită femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile sale ca simbol al pocăinţei omului păcătos. Este ziua în care Iuda l-a vândut pe Isus fariseilor cu 30 de arginţi.

În Joia Mare se pomenesc mai multe evenimente deosebite: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească din grădina Ghetsimani şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. În această noapte, Isus este plimbat între cei doi lideri religioşi, Ana şi Caiafa, pentru a fi judecat. Joi seara se citesc Cele 12 Evanghelii care povestesc derularea evenimentelor după prinderea lui Iisus.

Vinerea Neagră este ziua în care are loc judecata lui Hristos şi răstignirea Sa la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal. Este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului. Se mai face încă pomenire şi de mărturisirea făcuta pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. Vineri are loc Prohodul Domnului, punerea sa în mormânt.

În Sâmbăta Mare se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorarea Sa la iad pentru a ridica la viaţa veşnică pe cei adormiţi.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători         Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean”. Demonstraţie de robotică la Deva