Copii de la Centrul de Plasament Lupeni în Suedia

 Cei de la instituţia de ocrotire din municipiul din Valea Jiului au fost oaspeţii comunităţii ortodoxe din ţara scandinavă

suedia 3

Recent, trei adolescente, însoţite de un asistent social din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, au fost oaspeţi ai familiilor româneşti din Suedia, prin intermediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Colaborare fructuoasă

Colaborarea DGASPC cu Episcopia durează de 4 ani şi s-a concretizat, în acest interval, prin derularea unor proiecte în domeniul social, precum şi sprijinul oferit centrelor destinate protecţiei copilului şi persoanelor adulte cu handicap. Parohia Ortodoxă Română din oraşul Boras – Suedia şi Asociaţia Românească Unirea din aceeaşi ţară scandinavă, prin mijlocirea Episcopiei Devei şi Hunedoarei, au iniţiat proiectul „O familie parohială pentru fiecare”. Demarat la iniţiativa preotului Octavian Horaţiu Mureşan şi a preşedintelui asociaţiei, Gheorghe Petcu, şi având susţinerea comunităţii româneşti, proiectul îşi propunea recompensarea cu o excursie de 10 zile în Suedia a 3 copiii instituţionalizaţi, din cadrul DGASPC Hunedoara, câştigători ai unui concurs tematic. Toate cheltuielile aferente acestui proiect au fost suportate de organizatori. La propunerea iniţiatorilor, a fost organizat pentru copiii din cadrul Centrului de Plasament Lupeni un concurs de eseuri, compuneri, colaje şi desene cu tema „De ce doresc să vizitez Suedia?”. Copiii au fost astfel motivaţi să caute date şi informaţii despre Suedia şi să pregătească fiecare, după puterile lui, un material cu tema cerută. Toate lucrările copiilor au fost trimise în Suedia şi au fost postate pe site-ul parohiei ortodoxe pentru a putea fi vizualizate şi votate electronic de către întreaga comunitate româneascădin Suedia. Lucrările câştigătoare au aparţinut unor fete cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani. Copiii au fost înconjuraţi cu multă căldură încă de la sosirea pe aeroport, gazdele având pregătite activităţi diferite pentru fiecare din cele 10 zile de vacanţă. Adolescentele au vizitat oraşele Boras, Goeteborg, Kinna, Trolhattan, Joenkoeping şi Liseberg. Ele au petrecut zile minunate la unul dintre cele mai mari parcuri de distracţii pentru copii din Suedia, la un complex acvatic şi la bowling. De asemenea, au vizitat Grădina Zoologică şi Muzeul de Ştiinţe din Boras şi au participat la un festival tradiţional suedez dedicat verii. Totodată, copii din Lupeni au vizitat una din cele mai vechi biserici de lemn şi au luat parte la slujba religioasă de Rusalii urmată de o ieşire la un picnic. Gazdele au dorit ca fetele să fie cazate în fiecare seară în altă familie din comunitate, fiind copleşite de cadouri care să le amintească de oamenii minunaţi ai locului. Proiectul este considerat o reuşită, iar reprezentanţii Parohiei Ortodoxe Române din oraşul Boras şi ai Asociaţiei Româneşti Unirea din Suedia doresc ca acesta să continue şi pe viitor.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Autostrada Lugoj – Deva. Au început lucrările de reparații la Podul peste Mureș         Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători