Concurs. Dascălii hunedoreni se pregătesc pentru titularizare

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice din acest an, în unităţile şcolare din judeţ sunt disponibile puţin peste 500 de catedre

examen

Candidaţii din învăţământ, inclusiv absolvenţii promoţiei 2014, care doresc să obţină un post de titular la unităţile şcolare din judeţ mai au la dispoziţie o săptămână să se înscrie în concursul de titularizare din acest an.

Sprijin on-line

Fişa de înscriere şi cererea de încriere în concurs, pot fi descărcate de pe site-ul Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara. Tot aici, dascălii pot consulta lista completă a posturilor scoase la concurs, valabilă la data de 6 mai. Înscrierile se fac la secretariatul centrului care organizează concurs, respectiv Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” din Deva, până la data de 19 mai.

Pentru profesorii care se vor prezenta în acest an la examenul de titularizare, ISJ Hunedoara a scos la concurs un număr de 504 posturi. Totuşi, doar 59 dintre acestea sunt titularizabile, în timp ce 209 sunt posturi complete cu viabilitate de un an şi alte 236 sunt fracţiuni de posturi.

Potrivit  caledarului  titularizării din acest an, probele practice sau orale şi inspecţiile speciale la clasă pentru candidaţii acceptaţi se vor desfăşura în perioada 26 mai – 27 iunie, în timp ce proba scrisă va avea loc în data de 21 iulie. Rezultatele vor fi afişate în data de 25 iulie.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouă + 12 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Recomandări I.T.M. Hunedoara privind prevenirea răspândirii noului coronavirus         Bărbat rătăcit în pădure, găsit de jandarmi         Jandarmii montani, pregătiți în Cheile Tăii         2800 de recoltoare oferite de Asociația de Prietenie China – România au ajuns la două instituții din subordinea CJ Hunedoara         Casa de cultură din Hunedoara intră în șantier         Accident pe DN 76, în zona Brad. Tânără la un pas de tragedie după ce a pierdut controlul mașinii         Momente cumplite pe râul Strei. O fetiță a dispărut în apele canalului de derivație         Tavanul s-a prăbușit peste biroul lui Costel Avram, din Consiliul Județean Hunedoara         27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani