Cea mai îndrăgită şcoală, cea de Biodivesitate s-a încheiat

Micii prieteni ai păsărilor, fluturilor şi păsărilor rare de la poalele Retezatului au învăţat pe parcursul proiectului despre importanţa speciilor protejate, dar şi despre modalităţile în care ele pot fi ocrotite

O sută de copii au fost ieri premiaţi în cadrul festivităţilor de încheiere a proiectului Şcoala de Biodiversitate. Păsări, fluturi şi flori rare la poalele Retezatului”, iniţiat de Asociaţia pentru Şoimărit şi Protecţia Păsărilor de Pradă “Peregrinus”. Toţi participanţii au primit diplome, broşuri realizate în cadrul proiectului, dar şi calendare şcolare.

Lecţii în natură, despre natură

Festivitatea a avut loc în Castelul Magna Curia, în prezenţa partenerilor din proiect şi a oficialităţilor. Şcoala de Biodiversitate. Păsări, fluturi şi flori rare la poalele Retezatului” este un proiect derulat în perioada aprilie-septembrieşi a constat în instruirea a o sută de elevi de la Şcolile din Sântămărie Orlea şi Sălaşu de Sus în domeniul biodiversităţii. Am avut cinci lecţii desfăşurate în aer liber la Fânaţele cu Narcise şi Vârfu Poieni în Ţara Haţegului pe teritoriu Geoparcului Dinozaurilor. Pe parcursul acestor lecţii copiii au putut să înveţe despre păsări, despre plante, despre fluturi şi cel mai important lucru, despre cum să le protejeze”, a declarat Adina Popa, coordonator al proiectului.

Se urmăreşte organizarea unei tabere

Cei mai activi zece elevi care s-au remarcat pe parcursul acţiunii au primit titlu onorific de ghid junior de biodiversitate, după finalizarea lecţiilor, aceştia benefiind de materiale de informare şi sesiuni de training. De asemenea, cei o sută de copii au participant şi la un concurs derulat pe patru secţiuni: desen, fotografie, text scris şi promovarea biodiversităţii pe reţelele de socializare, cei mai buni dintre ei fiindrăsplătiţi ieri cu premii. MuzeulCivilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) este partener şi în acest proiect privind biodiversitatea. Copiii au învăţat despre cât de importante sunt natura, păsările şi plantele pentru viaţa noastră, chiar în mijlocul acesteia. Anul viitor dacă vom avea mai multe fonduri, intenţionăm să organizăm şi o tabără în care copiii să înveţe despre biodiversitate şi despre frumuseţile acestui judeţ”, spune Liliana Ţolaş, managerul MCDR Deva.

Proiectul Şcoala de Biodiversitate” a fost derulat de Asociaţia pentru Şoimărit şi Protecţia Păsărilor de Pradă Peregrinus, în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor ţara Haţegului, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Primăria Sălaşu de Sus, şcoala Primară Sălaşu de Sus şi şcoala Gimnazială Sântămăria Orlea.

Din păcate în zilele noastre păsările de pradă sunt tot mai rare. Şansa şi speranţa noastră este în voi, generaţia tânără care are posibilitatea văzându-le şi interacţionând cu ele să schimbe mentalitatea existentă, să le îndrăgească şi să aibă grijă de ele, să le vedem şi pe viitor în natură”, Dorin Cărăbeţ, preşedinte al Asociaţiei Peregrinus

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu + unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Recompensă pentru găsirea motocicletei furate         Tatra Mică – o destinație de vară accesibilă         Hunedoara a semnat la ADR Vest două contracte de 20 de milioane de euro pentru modernizarea orașului         Noua șosea de poveste din Ținutul Pădurenilor         Tragedie în Hunedoara         Operațiune DIICOT în Deva: „Arestare în direct”         Ecologizare cu liceenii voluntari în Parcul Dendrologic din Simeria         Un hunedorean, pe podium la Campionatele europene de Karate         Cum arată autostrada Lugoj – Deva, cu o lună înainte de deschidere         Sărbătoare la Mănăstirea Prislop         Accident rutier grav. Șoseaua devastată a Lacului Cinciș face victime         Cele mai recente imagini de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Vestea mult așteptată de hunedoreni. A intrat în șantier drumul județean Hunedoara – Călan         Carmen Hărău, senator PNL: “Va cădea guvernul Dăncilă?”         WINKLER DESPRE PRIORITĂȚILE PPE. Finanțarea corespunzătoare a Politicii Agricole și celei de Coeziune         SĂNĂTATE “Donăm sânge pentru oamenii orașului”         Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile         Ministrul Răzvan Cuc pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Când vor fi gata Loturile 3 și 4         Mai puțini turiști în Retezat, după închiderea drumului spre Poiana Pelegii         O viperă uriașă găsită în Sarmizegetusa Regia, pe Soarele de Andezit