Carmen Hărău, senator PNL: „Nebunia unei guvernări eșuate ”

Ordonanța 114, publicată în Monitorul Oficial pe “muchia” dintre anii 2018 și 2019, unde s-au legiferat unele creșteri salariale, părea a fi un cadou făcut românilor de sărbători. Cel puțin așa au trâmbițat cei de la PSD, prin toate “trâmbițele” mediatice, așa zis independente și libere, care îi laudă, proporțional cu sumele plătite, “de toți banii”. Iar banii, evident cei “sifonați”,  sunt mulți, atâta vreme cât PSD stă cu mâinile până la cot în bugetul României.

Oricum, mare parte din măririle salariale legiferate în OUG 114 fuseseră deja acordate de angajatori, datorită penuriei de forță de muncă, sub presiunea regulilor de  funcționare a pieței, a mecanismul cerere-ofertă.

PSD s-a prefăcut că nu știe și, expert în minciună, a încercat să folosească  creșterile salariale ca pe o “perdea” pentru a ascunde efectele perverse ale ordonanței. Iată unul dintre cele mai grave efecte, cu posibile consecințe nefaste, economice, politice dar și în plan geo-strategic, care sunt greu de evaluat în acest moment: România a fost obligată să importe cantități uriașe de gaz! A importat în mai 2019 o cantitate de gaze de 1.185.490 MWh, de 353 de ori mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Asta se traduce în costuri mai mari, care, în curând, se vor regăsi în facturile fiecărui român de rând, ca și în facturile agenților economici care nu fac parte din clientela de lux a PSD.

Mai mult decât atât, deși nu suntem lipsiți de resurse, din punctul de vedere al gazului, stăm în brațele Rusiei, aruncați acolo de o gașcă de strânsură, care ne periclitează și prezentul și viitorul!

PNL cere guvernului să scoată din lege acest gen de prevederi antinaționale, care ruinează țara!

Senator PNL, Eleonora-Carmen Hărău

Comentarii FB

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         (P) Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         (P) Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”         Drumul județean spre cetățile dacice se dezintegrează vizibil         Imagini spectaculoase cu lupul care a dat târcoale unui grup de turişti în Retezat         Spargere la Kaufland Petroșani         Prețuri promoționale la operațiile de cataractă și dioptrii, cu cele mai bune cristaline multifocale, la Opticline Dr. Angelescu         Un bărbat a murit după ce s-a prăbușit de pe schela unui bloc         Strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Hunedoara este modernizată         Povestea comorii fabuloase a regelui Decebal         Toate drumurile duc la Salonul Hunedorean al Cărţii         UNA DE “MAGNA CUM LAUDE” LA CJH: Galeriile de Artă „FORMA” devin o bijuterie arhitecturală         Prinși la furat de băutură și țigări         Drumul Național 7A va intra în reparații capitale. Primele lucrări de reabilitare au început         Incendiu puternic în Geoagiu. Un om a murit