„112”-ul creştinilor se închide peste noapte

Dacă un creştin vrea să se roage după lăsarea întunericului  în Casa Domnului nu poate. Toate bisericile se încuie peste noapte. Preoţii spun că numai aşa se pot feri de hoţii care atentează la cutia milei.  Şi nu e la îndemână să organizeze „plantoane” nocturne

usa

Biserica, locul în care enoriaşii vin să se roage când îi încearcă un necaz, când vor să mulţumească, sau să aprindă o lumânare, nu sunt deschise non-stop, cum poate ar crede mulţi dintre noi,  ci funcţionează după un anumit orar. Lăcaşurile de cult hunedorene se deschid dimineaţa, înainte de începerea primei slujbe din zi şi se încuie după vecernie. Ar putea fi şi altfel dar, spun feţele bisericeşti, frica de hoţi obligă administratorii să pună lacătele pe uşi.

 

MAIN miricescu Biserica deschisă doar în timpul slujbelor

Chiar şi aşa, orarul “de zi cu zi” la bisericilor ortodoxe este destinat doar urbelor mai răsărite. La ţară, biserica sătească este deschisă şi mai rar doar în timpul slujbelor, după care se pune accesul enoriaşilor este interzis. “În comunităţile mai mici, oamenii vin direct la preot dacă au o problemă, legată de biserică. Dacă preotul e plecat, există tot timpul o persoană de legătură care are cheia lăcaşului de cult. Însă la ţară, oamenii nu prea au obişnuinţa să meargă la biserică în afara slujbelor”, spune preotul Gabriel Miricescu (foto), purtător de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

 

Păzite ca băncile, 24 de ore pe zi

Totodată, dacă biserica ar fi deschisă non stop, ar trebui să fie cel puţin două persoane angajate, care să aibă grijă de lăcaşul de cult, zi şi noapte. Nu sunt însă intenţii din partea bisericii de a organiza astfel de plantoane. Pe de altă parte: “În vremurile de azi, nu poţi lăsa biserica deschisă, fără supraveghere. Poate au existat vremuri când oamenii nu îşi încuiau uşile la casă şi uşile bisericilor nu erau zăvorâte. Însă acum, sunt unii care fură şi ziua din biserică. La Catedrala Sf. Nicolae din Deva vine destul de des, o persoană fără adăpost care şi-a meşterit un sistem cu care scoate bani din cutia milei. Atât mărunţiş, cât şi bancnote”, mai adaugă preotul Miricescu.

Prin urmare, până când se va ajunge să se poată intra în biserică la orice oră din zi şi din noapte, rugăciunile în Casa Domnului devin inaccesibile credincioşilor de seara până dimineaţa.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase + unsprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara         Atenuatori de impact noi pe autostrăzile din vestul țării         Poliţia Locală Deva – bilanţul activităţii pe anul 2019         Cenaclul „Amurg sentimental”. Interviu cu Gabriela Alef         Bătaie de joc pe seama unui copilaș de patru luni. Tatăl l-a părăsit, iar mama s-a spălat pe mâini de el         Au trecut 52 de ani de când Deva, Hunedoara și Petroșani au devenit municipii         Eleva de 16 ani din Deva a fost găsită… departe         BUGETARE PARTICIPATIVĂ 2020. Primele 3 idei de îmbunătățire a calității vieții în Deva         DUPĂ INTERVENŢIA PREFECTULUI. Ceferiştii, amendaţi cu 60.000 de lei pentru mizeria de la Ilia         Tragedie pe DN 66, în comuna Pui         Povestea emoționantă a lui Darius, elevul premiant îngrijit de bunici         Primăria Deva premiază performanţa la învăţătură şi în sport         GICĂ POPESCU: “Tremurau chiloții pe noi când aveam deplasare la Hunedoara”         Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată         Singurul centru public din județ pentru copii cu autism funcționează la Orăștie         Dramă într-o familie din Deva. Fiica de 16 ani, dispărută fără urmă. Cine a văzut-o?         Suspiciunea de coronavirus la o femeie din Deva a fost infirmată         Copil de patru luni abandonat de propriul tată, la Poliție