Bagă bani, bani, bani. Impozitele anuale se pot achita din 12 ianuarie

impoziteHunedorenii care vor să îşi ia “de o grijă” şi obişnuiesc  să plătească impozitele pe anul în curs chiar din primele zile ale lunii ianuarie, trebuie să ştie că în 2015, contribuţiile se pot achita doar începând de săptămâna viitoare.

La Deva se verifică baza de date

“În această perioadă la casieriile Primăriei Deva se pot încasa amenzile de circulaţie sau unele taxe pentru persoanele fizice care au nevoie de acte urgente. În acest moment se verifică baza de date cu contribuabili care ne-a fost transmisă de la Finanţe, iar acest lucru s-ar putea să mai dureze. Dacă mâine nu vor fi finalizate verificările, încasarea impozitelor va începe de luni, 12 ianuarie”, spune Melania Iscru, purtător de cuvânt al Primăriei Deva. Contribuabilii care îşi achită integral impozitul anul pe întreg, până la data de 31 martie, beneficiază de reducere de cinci la sută din totalul sumei datorate.

Deschis de luni la casierii

Nici în municipiul de pe Cerna, taxele şi impozitele locale nu vor fi încasate mai repede de data de 12 ianuarie. “Până în data de 9 ianuarie se vor încasa doar taxe fără debit (amenzi, taxe extrajudiciare de timbru, taxe judiciare de timbru etc.), urmând ca de luni, să fie încasate toate impozitele, taxele și alte sume datorate bugetului local pe anul 2015, inclusiv restanțele din 2014”, declară Silke Oprean, purtător de cuvânt al Primăriei Hunedoara. Hunedorenii care îşi plătesc impozitul pe întreg anul, până la sfârşitul lunii martie, primesc o bonificaţie de 10 la sută din suma datorată.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
TEATRU. Iadul din vecini, INFERNUL         Unde se pot adresa hunedorenii pentru sesizări și informații despre coronavirus         Comunicat de presă – „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa“ Cod SMIS 124110         Achiziții importante la spitalul din Orăștie, pe fonduri UE         Lucrări de cadastrare în șase comune, din fonduri europene         Tânăr pianist devean, câştigător al concursului „Prietenii muzicii”         Prima trupă pop-opera din România, în concert la Deva         Dosarul controversatei retrocedări a Retezatului. 10 ani de proces, șir nesfârșit de amânări         Ce drumuri au intrat în șantier în Ținutul Pădurenilor. Vadu Dobrii are șansa ieșirii din izolare         Momente cumplite pentru două adolescente și pentru o femeie din Lupeni         Spitalul județean din Deva a intrat în carantină         Anchetă la o școală din Brad, după ce patru eleve s-au simțit rău, iar două au ajuns la Urgențe         Spitalul din Hunedoara intră în carantină         BANII N-AU MIROS, DAR ORĂŞTIENII AU. Situaţie explozivă la Tudraş: după duhoarea porcăriei urmează putoarea de hoit ars         Investiție în educație. Clădire nouă pentru laboratorul de robotică de la Liceul „Traian Lalescu”         Soluție agreată pentru Termocentrala Mintia: preluarea de către Primăria Deva sau CJ Hunedoara         PSD nu-i lasă pe liberali să dărâme Guvernul Orban II         PLUS și-a desemnat candidatul pentru Primăria Hațeg         SENTINȚĂ ÎNTOARSĂ DE CEDO. Cazul fetei de 11 ani, însărcinată după ce a fost abuzată sexual de 5 bărbaţi         Pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara a fost închisă după un atac informatic