Amintiri din comunism – Victor Isac, condamnat fără vină

Regretatul scriitor Victor Isac (dreapta) împreună cu poetul Eugen Evu

Regretatul scriitor Victor Isac (dreapta) împreună cu poetul Eugen Evu

Regretatul scriitor Victor Isac a fost unul dintre cei 75 de hunedoreni condamnaţi în lotul „Garda albă”, în 1958. El a povestit în revista „Memoria” cum a ajuns Securitatea să inventeze o organizaţie care nu a existat niciodată.

Securiştii l-au desemnat drept şef pe Ioan Nistor, un tehnician, care lucra în combinatul de la Hunedoara. Fusese legionar, dar simplu membru, şi era supărat că i se confiscase batoza de către comunişti. Nistor a înfiinţat înainte de 1945 o societate, numită „Clădirea”. În schimbul unor cotizaţii anuale, aceasta urma să construiască, pentru membri, case în mediul rural. Autorizaţia i-a fost anulată, iar după război, Ioan Nistor a vrut să refacă societatea. Victor Isac a povestit că Nistor umbla prin sate şi le spunea oamenilor că vor veni americanii şi le dădea unora câte un bănuţ. „Un văr primar al tatălui meu mi-a arătat un bănuţ. Acesta e semnul că noi suntem contra comunismului. Când vor veni parasutiştii americani, arătăm bănuţul acesta şi astfel ei vor şti că suntem prieteni cu ei”. Printre cei care au primit un asemenea bănuţ a fost şi un oarecare Socaci, câdva preşedinte al Judecătoriei Hunedoara. El a fost unul dintre cei care l-au denunţat pe Nistor. Securiştii care îl urmăreau deja de ceva vreme au urzit un plan: au decis să îl implice într-un proces politic, alături de mai multe persoane, în general săteni avuţi, care erau ostile regimului comunist. Aşa au inventat “Garda albă”. 75 de hunedoreni au fost acuzaţi de insurecţie armată. Printre ei, Victor Isac: „Eu am fost judecat în lotul al treilea. Era ziua de 24 decembrie 1958. In tot timpul dezbaterilor nu s-a scos nicio vorba despre insurecţia armată şi nici despre Garda albă. Acolo s-a insistat pe participarea la rebeliunea legionară din 1941, cu care eu şi alţii ca mine nu aveam nimic de-a face, ascultarea postului VOCEA AMERICII, critici la adresa comuniştilor, faptul că am votat cu PNŢ, în noiembrie 1946. Rechizitoriul a reprezentat un adevărat discurs politic electoral agresiv. Noi, inculpaţii, eram etichetaţi drept duşmani ai poporului. Fiecare dintre noi ştia de la anchetator la ce pedeapsă suntem condamnaţi şi aşa a fost! Apărătorii noştri nici nu ne priveau, uitându-se spre cei şapte judecători cu un aer curtenitor, ca să nu spun cu un aer de adevărate slugi. Încercau să demonstreze cât sunt ei de fideli justiţiei comuniste şi cum sunt de hotărâţi să confirme punctele de acuzare ale rechizitoriului”. Au fost 56 de condamnări la moarte din totalul de 75, restul fiind pedepse cu închisoarea. S-a ajuns apoi la 6 condamnări la moarte şi au fost puse în aplicare 4, în februarie 1959, pentru Ioan Nistor, Gheorghe Voina, Ioan Moldovan şi Miron Roman. În 1972, Victor Isac a redeschis procesul şi a fost achitat. În 1997, prin recursul în anulare declarat de către procurorul general, Curtea Supremă i-a achitat pe toţi condamnaţii politici din procesul “Garda albă”, menţionând că „nici nu a existat fapta în sine, ce a stat la baza condamnării”.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × unu =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru