AGRICULTURĂ. Sprijin pentru producătorii locali

Tot mai mulţi hunedoreni se îndreaptă spre agricultură, în deosebi spre produsele tradiţionale. Şi asta cu atât mai mult cu cât cererea pentru astfel de produse este tot mai mare, la fel ca şi piaţa de desfacere. Tocmai pentru a veni în sprijinul acestora, la nivelul judeţului Hunedoara a fost înfiinţată o Asociaţie, la care se pot înscrie toţi producătorii de produse tradiţionale.

„Există pe componenta de fonduri europene, pe noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, o măsură, 16.4, care stimulează asocierea, în special lanţurile scurte de valorificare a produselor. Am încercat să-i adunăm pe cei care au atestate pe produs tradiţional, pe o rază de 50 de kilometri, cu centrul la Deva. Am susţinut o firmă care a avut capacitatea de a depune un proiect în acest sens, şi prin intermediul proiectelor, să reuşim să organizăm aceşti producători de produse tradiţionale să poată să-şi vândă marfa în comun, prin intermediul asociaţiei”, a declarat ing. Călin Marian, directorul executiv al Camerei Agricole Hunedoara.

 

Alimentele sănătoase, readuse în casele hunedorenilor

Înfiintarea asociaţiei are scopul de a uni eforturile micilor producători din domeniul agricol pentru realizarea unor produse tradiţionale şi ecologice obţinute într-un sistem extensiv care să readucă pe piaţă şi în casele oamenilor alimente sănătoase şi gustoase.

„Prin acest proiect încercăm ca acei membri care sunt în asociaţia producătorilor de produse tradiţionale să-şi valorifice marfa într-un spaţiu comun. Ideea este să reuşim să facem un magazin în Deva, unde să fie prezent fiecare producător, să reuşească să-şi expună marfa, şă-şi facă promovare, pentru că avem o componentă de promovare pe partea de marketing, de media, pe parte de marketing clasic, prin pliante, broşuri etc. Foarte important este că acel magazin poate fi susţinut financiar în ceea ce priveşte chiria şi plata unui vânzător pe o perioadă de doi ani de zile. Avem parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole de la Cluj – Napoca, care vor veni cu un studiu de marketing în ceea ce priveşte promovarea şi existenţa produsului tradiţional pe piaţă, avem un parteneriat cu Asociaţia Crescătorilor de Păsări şi Animale, care, la fel identifică şi sprijină producătorii de produse tradiţionale”, a mai precizat ing. Călin Marian, directorul executiv al Camerei Agricole Hunedoara.

 

Totodată, atât în Deva cât şi în Hunedoara, la sfârşit de săptămână se organizează târguri ale producătorilor locali, acolo unde aceştia îşi pot expune bunătăţile realizate cu multă trudă.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “AGRICULTURĂ. Sprijin pentru producătorii locali

Lasă un răspuns la APap Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Accident grav pe șantierul magistralei de mare viteză, la Mintia. Un bărbat a suferit arsuri cu apă clocotită         Scene de violență extremă produse de un interlop din Vulcan         Râsu’-plânsu’ arheologiei. Concluziile bizare ale expertului care a stabilit valoarea matriței din Sarmizegetusa Regia         O fetiță de patru ani s-a prăbușit de la etajul al doilea al unui bloc din Deva         Cum a fost celebrată Ziua Drapelului Național în Deva și Hunedoara         Lansare proiect: „Construcţie şi dotare creşă nouă, strada Luminii, nr. 10, municipiul Orăştie”         Variante ieftine de vacanță – Serbia sau Bosnia         Peste 3.000 de tone de păcură vor încălzi municipiul Brad         Drumul spre cetatea dacică Piatra Roșie a fost asfaltat         Șase medii 10 în județ, la Evaluarea Națională         ATENŢIONARE PENTRU ȘOFERI. Traficul rutier va fi închis în weekend pe strada Hărăului         PRIMARUL DEVEI: „Susțin necondiționat orice demers menit a salva Termocentrala Mintia de la închidere!”         Program prelungit la “Paşapoarte”, doar dacă se impune         Ziua comunei Râu de Mori         Sărbătoarea Sânzienelor, păstrată în satele din Munții Orăștiei         Lansarea implementării proiectului: „Creşterea eficienţei energetice a blocului de locuințe M1 – Aleea Crizantemelor din municipiul Deva“, cod SMIS 117069         Podul verde al Autostrăzii Lugoj – Deva, din ce în ce mai animat         Un adolescent în vârstă de 16 ani a distrus trei autoturisme         Afacerea unui contrabandist pusă pe butuci         Tragedie pe calea ferată, în stația Aurel Vlaicu. A murit o copilă de opt ani