1 Decembrie sărbătorit cu drapele de peste 10 metri

68

Municipiul de la poalele Cetăţii a îmbrăcat în aceste zile straie tricolore în aşteptarea Zilei Naţionale, când românii sărbătoresc 95 de ani de la Marea Unire

tricolor deva

magnaPregătirile pentru Ziua Naţională sunt în toi deşi mai sunt câteva zile până la 1 Decembrie. Deoarece în acest an se sărbătoresc 95 de ani de la Marea Unire, autorităţile locale au promis o Zi Naţională cu activităţi care vor ocupa mare parte din zi. Drept urmare a început îmbrăcarea oraşului de la poalele Cetăţii în straie de sărbătoare, în acest an fiind comandate în plus mai multe drapele.

Deva tricoloră

Arterele principale ale oraşului au fost împodobite în mare parte în roşu, galben şi albastru, pentru acest an fiind pregătite câteva sute de steaguri doar de către administraţia locală. O surpriză pentru deveni vor fi cele două drapelele naţionale uriaşe de câţiva metri, arborate pe clădirea din spatele scenei amplasate în Piaţa Unirii. Tot aici, la ultimul etaj, a fost montat un mash cu Cetatea Devei, care va împodobi zona pe perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Zi de sărbătoare marcată cu un brâu în roşu, galben şi albastru de peste 20 de metri amplasat şi pe Castelul Magna Curia, sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane. Giganticul tricolor intră în raza vizuală a vizitatorilor oraşului încă din centrul vechi. Devenii care vor să participe la ceremonialul public pentru Ziua Naţională sunt invitaţi în Piaţa Unirii de la orele 11.45.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.