Noul program Erasmus, cât mai echitabil și inclusiv

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a susținut, alături de alături de Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, triplarea bugetului Programului Erasmus+ în bugetul european pentru perioada 2021-2027.

”Tinerii trebuie să stea în mijlocul politicilor europene nu doar la nivel declarativ, ci și prin priorități bugetare asumate. (…) Erasmus+, ajuns la un buget de 45 miliarde de euro, ar urma să permită unui număr de aproximativ 12 milioane de tineri să studieze, să se formeze, să câștige experiență și să facă voluntariat în străinătate în perioada 2021-2027”, a declarat europarlamentarul hunedorean.

Potrivit lui Winkler, Grupul PPE susține faptul că programele europene trebuie să fie accesibile pentru toți cetățenii europeni indiferent de mediul socio-economic din care provin și indiferent de statul membru din care fac parte. ”Tocmai de aceea, grupul nostru din Parlamentul European a militat pentru un Program Erasmus+ cât mai echitabil și inclusiv”, a adăugat europarlamentarul UDMR.

Noul Erasmus aduce noi inițiative precum Rețeaua universităților europene, Centrele de excelență profesională și activitățile DiscoverEU, dar își propune să îmbunătățească și componentele existente ale programului. ”În Parlamentul European, Grupul PPE s-a asigurat ca fondurile pentru mobilitatea învățământului superior și Programul Jean Monnet să nu fie reduse”, a mai spus europarlamentarul hunedorean.

Grupul PPE, cel mai  mare și cel mai influent grup din PE, s-a angajat să creeze o Europă mai puternică, mai democratică și mai competitivă, având cetățeanul în centrul politicilor sale. UDMR este membru al Partidului Popular European, iar europarlamentarii UDMR sunt membri ai Grupului PPE din PE.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × doi =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva         Ceremonie la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara         Mircia Muntean și-a găsit de lucru         CFR repune în circulație trenurile al căror trafic a fost suspendat         Aparatul RMN de la SJU Deva funcționează         Detalii noi în cazul scandalului care a cutremurat cartierul Micro 5 – Hunedoara         Polițiști trimiși în judecată într-un dosar de proxenetism și abuz în serviciu         Lucrările de reparații a rețelei stradale din Deva au fost scoase la licitație