ITM Hunedoara a derulat două campanii naţionale

O primă campanie a fost începută în trimestrul al II-lea al anului 2020 şi s-a axat pe verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor care pot fi expuși unui potențial risc datorat atmosferelor explozive în silozurile de cereale, fabricile de produse de brutărie și produse de panificație, nutrețuri pentru hrana animalelor, băuturi alcoolice, mobilă și stațiile de distribuție a carburanților auto.

Obiectivele avute în derularea acestei acţiuni s-au referit la diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă în domeniile vizate, creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă şi eliminarea neconformităţilor constatate în timpul controalelor anterioare.

A doua campanie s-a desfăşurat în perioada 10-24 octombrie când inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Hunedoara au derulat o acţiune amplă de control la organizaţiile care au peste 50 de salariaţi.

Controalele s-au efectuat atât în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cât şi în domeniul relaţiilor de muncă . La campanie au participat un număr de 18 inspectori de muncă din cele două servicii aflate în componenţa ITM Hunedoara.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 64 de organizaţii (atât publice cât şi private) ca la care lucrau 10.909 salariaţi. Au fost constatate 19 deficienţe pentru care s-au dispus măsuri de remediere cu aplicare imediată. Au fost sancţionaţi 16 angajatori cu tot atâtea avertismente. Printre deficienţele constatate enumerăm : angajatorul nu controla şi nici nu verifica purtarea echipamentului individual de protecţie împotriva contaminării cu virusul Sars–Cov 2 – Covid 19, de către toţi lucrătorii, în fişele de instruire nu indicat materialul predat sau tematica de instruire referitoare la riscul de contaminare cu virusul Sars–Cov 2 şi îmbolnăvire -Covid 19, neactualizarea evaluării riscurilor cu pericolul de infectare epidemiologica, neasigurarea controlului medical periodic pentru toţi lucrătorii.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 60 de angajatori la care lucrau un număr de 13591 salariaţi. Au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale din care două amenzi în cuantum total de 3.000 lei şi şase avertismente. Neconformităţile constatate s-au referit în principal la : neevidenţierea corectă a timpului de muncă cu indicarea exactă a orelor de intrare şi ieşire de la muncă, lipsa certificatului medical la angajare.

Vom continua controalele urmând a iniţia şi alte acţiuni de acest fel pe diferite domenii de activitate, astfel, în luna decembrie va demara o acţiune de verificare în domeniul materialelor pirotehnice care se va finaliza în prima decadă a lunii ianuarie 2021.

Adrian Florin Bozdog

Inspector şef

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara

Sorin Gabriel Istrate

Inspector şef adjunct S.S.M.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului