COMUNICAT DE PRESĂ. Deputatul Lucian Heiuș: „PSD Hunedoara i-a mințit cu nerușinare pe locuitorii Văii Jiului”

Minciunile îndrugate de social-democrații hunedoreni ies la iveală. Vânzarea de iluzii cetățenilor acestui județ este un mod de lucru, care însă, după cum arată chiar documentele propriului lor Guvern, se întorc împotriva lor!
Zeci de mii de locuitori ai Văii Jiului au fost păcăliți de camarila pesedistă, care a promis că drumul spre Herculane va fi modernizat pe baza unor semnături.

Nimic mai fals!
Promisiunile celor de la PSD Hunedoara se dărâmă precum piesele de domino. După ce continuarea lucrărilor la drumul spre Herculane nu a fost cuprinsă în bugetul de stat pentru anul acesta, acum, reprezentanții Ministerului Transporturilor vin și scot la lumină minciunile îndrugate de social-democrații hunedoreni.
Drumul spre Herculane va fi declasificat și trecut în proprietatea unității administrativ-teritoriale căreia i-a aparținut.
Armata de parlamentari ai PSD Hunedoara, între care chiar un ministru, nu a reușit să își convingă nici măcar propriul Guvern de necesitatea continuării lucrărilor la acest drum!
Grobianismul social-democraților hunedoreni nu mai are limite! Valea Jiului și hunedorenii nu sunt bătaia de joc a unor oameni care nu au nicio strategie, ci au doar dorința de a-și construi imperii în jurul propriilor interese!

Deputat LUCIAN HEIUȘ,
Președinte PNL Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “COMUNICAT DE PRESĂ. Deputatul Lucian Heiuș: „PSD Hunedoara i-a mințit cu nerușinare pe locuitorii Văii Jiului”

  1. Valea Jiului

    Desi valea jiului a votat de 28 ani cu PSD la presedentiale , parlamentare , europarlamentare , locale , … PSD-ul isi bate joc de valea jiului si cu drumul DN 7A (Cheile Jietului) isi rup masinile cetateni vaii jiului pentru a ajunge la Voineasa sau pe Transalpina , ……………..

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Vladimir Brilinsky, cetățean de onoare al Orăștioarei de Sus         PE BANII PRIMĂRIEI DEVA. Răzvan Mareş, 100 de zile drumeţ cu 9.000 euro cazare în nici doi ani de mandat         Femeie rănită într-un accident la Pricaz         Tânăr reținut de polițiști pentru furt calificat         Constantin Stancu, un cărturar al Țării Hațegului         Adolescentă de 15 ani dispărută de acasă         Ziua Porților Deschise la Tribunalul Hunedoara         Cum s-a lucrat la noua șosea din munții Parâng         Superstarul care a dansat gol pușcă în Sarmizegetusa Regia se întoarce: „Am făcut haka în onoarea dacilor”         Noi incendii de pădure în județ         A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ         Clădirea fantomă din Parcul Corvin va fi demolată, la peste un deceniu de la abandonarea ei         DRÄXLMAIER Hunedoara a investit 80.000 de euro în ateliere pentru elevii şcolii profesionale         Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani