Codrii seculari din Ținutul Pădurenilor

La capătul Poienii Răchiţelii, locuită de circa 100 de oameni, drumul se înfundă într-o pădure deasă de conifere, de dimensiuni impresionante, prin care autoturismele nu mai pot urca. Următorul sat, Vadu Dobrii, se află la circa 10 kilometri de mers, dar excursia spre cătunul de munte, locuit de câteva familii, oferă senzaţii tari.

Nu departe de Poiana Răchiţelii şi Vadu Dobrii, mai multe zone întinse de pădure au fost clasate ca rezervaţie naturală, numită „Codrii seculari de pe valea Dobrişoarei şi Prisloapei”. Aria protejată din Ţinutul Pădurenilor, aflată pe teritoriul administrativ al comunelor Bătrâna, Bunila şi Cerbăl, ocupă o suprafaţă de aproape 140 de hectare. Potrivit specialiştilor, ea conţine arboret natural cu structuri pluriene, cvasivirgine, de dimensiune mare şi vârstă de până la 200 de ani. Drumul spre codrii seculari este dificil, iar fără îndrumarea localnicilor, excursioniştii ajung cu greu în aria protejată. Totuşi se pot bucura de peisajele forestiere intacte şi priveliştile pitoreşti ale satelor de munte.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cinci × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile         Doi taximetriști din Deva au fost condamnați după ce au jefuit un român întors din SUA         Concerte de 1 Martie și Ziua Femeii susținute de elevi ai Liceului de Arte         CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA. Scriitorul și publicistul Marian Boboc, „Cetățean de onoare” al judeţului         Patru hunedoreni prinși la furat de fier vechi         Ați văzut-o? Tânără însărcinată, dată dispărută după ce a fugit din centrul maternal         Spărgători de biserici capturați de Poliție         „HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl