CNAIR scoate la licitație lucrările la noua șosea care va lega Valea Jiului de Băile Herculane

Compania Naţională de Administrare a Infrastructuriiutiere a anunţat scoaterea la licitaţie a proiectării şi execuţieii Drumului de legatură DN 66A km 47+600 – 66+204 Câmpu lui Neag – Cerna. Drumul este închis în prezent pe porţiunea respectivă, din cauza percolului pe care îl reprezintă pentru şoferi.

Valoarea estimată a contractului este de 243.072.327 lei fără T.V.A. Durata contractului este de 36 luni, din care 8 luni perioada de proiectare (include Proiectul pentru Autorizaţia de construire) şi 28 luni perioada de execuţie lucrări.

„Drumul de legătură DN 66A km 47+600 – 66+204 Campu lui Neag – Cerna este parte componentă a drumului naţional DN 66A şi face legătura între Câmpu lui Neag şi Valea Cernei. Drumul naţional DN 66A este asfaltat până la Câmpu lui Neag, continuându-se apoi cu drumul forestier, accesul traficului auto fiind posibil numai pe anumite porţiuni. La această dată, anunţul de participare este trimis la JOUE. În termen de 5 zile se va publica pe site-ul TED, urmând a fi vizibil şi în SICAP”, a informat CNAIR.

De la începerea modernizării Drumului Naţional 66 A au fost construiţi doar 20 de kilometri de şosea, între Uricani (judeţul Hunedoara) şi Câmpuşel, un vechi canton aflat la limita Parcului Naţional Retezat şi a Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei. Din Câmpuşel, pe o distanţă de circa 80 de kilometri, drumul de pământ care traversează Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, continuat cu unul asfaltat şi din dale de beton vechi din anii ’60, a rămas în unele porţiuni aproape impracticabil, iar din cauza alunecărilor de teren sectorul din munţi este închis de la începutul anului 2018.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “CNAIR scoate la licitație lucrările la noua șosea care va lega Valea Jiului de Băile Herculane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători         Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean”. Demonstraţie de robotică la Deva         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele școlare         16 transportatori rutieri din județul Hunedoara au fost controlați de inspectorii de muncă         Percheziţii domiciliare în 4 judeţe şi un prejudiciu de peste 25.000 de lei recuperat de poliţiştii hunedoreni         Tragedia care a cutremurat Hunedoara. Trupul pompierului Dragoș Petru și al fratelui său au fost aduse acasă         Combinatul din Hunedoara a suspendat producția         ÎNVESTITURA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: „Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Mocăniţa Brad – Crișcior circulă de sărbători         Noua Politică Agricolă Comună trebuie să sprijine cât mai consistent tinerii fermieri         Vasilică Potecă, noul prefect al județului Hunedoara         LICEENII DE LA ARTE. Concert ce colinde la Biserica „Immaculata” din Deva         Florin Oancea: Termocentrala Mintia va avea cărbune pe toată durata iernii         „FAPTE NU VORBE!” Primarul Petroşaniului a adus (şi la propriu) cadouri pentru copii         Tineri răniți într-un accident pe DN 68 Hațeg – Caransebeș         Biciclist lovit de mașină în Deva         Bunuri contrafăcute confiscate de polițiști         Articole pirotehnice din clase interzise la comercializare către publicul larg, confiscate de poliţişti         Activitatea Poliției Locale Deva, în luna noiembrie 2019