CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a prezentat un rezultatele preliminare ale expertizei tehnice realizate de Institutul de Proiectări Transporturi Auto Navale şi Aeriene (IPTANA) pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva.

Potrivit reprezentanţilor CNAIR, lucrările executate în acest stadiu nu au fost finalizate la parametrii proiectaţi şi prezintă numeroase defecte, degradări în evoluţie, astfel că nu permit deschiderea traficului în condiţii de confort si siguranţă.

„În urma analizei efectuate privind posibilitatea deschiderii circulaţiei pe autostradă s-a constatat că la data inspecţiei preliminare, împrejmuirea prezintă vulnerabilităţi şi defecte majore, a căror remediere nu se poate face pe termen scurt. Astfel, au fost necesare investigatii suplimentare pentru stabilirea solutiilor de remediere, în urma cărora, după remediere, să se poată deschide în prima fază circulaţia în regim de drum cu 4 benzi de circulaţie cu restricţii severe de tonaj şi viteză, astfel: autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mica de 7,5 tone; viteza maxima de 90 km/h; viteză maximă de 50 km/h când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheaţă, mâzgă sau sunt ploi tprenţiale; viteză maximă de 60 km/h în zona podului peste râul Mureş (km 68+500 – km 69+500), respectiv pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri şi rampe între km 76+100 – km 77+000), cât şi la nodul Dobr (km 67+000 – km 67+500); semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezenţei animalelor”, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Deschiderea circulaţiei în regim de autostradă, cu restricţii de viteză şi tonaj se poate face numai după rezolvarea tuturor vulnerabilităţilor împrejmuirii. Deschiderea circulaţiei pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone se va face numai după aplicarea măsurilor de remediere a defectelor constatate în cadrul expertizei tehnice pentru domeniul poduri, mai informează reprezentanţii companiei.

„Primele rezultate ale expertizei lucrărilor la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ne-au confirmat că vom putea da în circulaţie doar în condiţiile de restricţii impuse de experţi. De asemenea, subliniez că lucrările de la nodul Holdea trebuie sa fie recepţionate într-un timp cât mai scurt, după parcurgerea procedurilor tehnice, astfel încât autostrada sa poată fi utilizată. Totodată, aşteptăm ca în faza a doua a expertizei, în urma investigaţiilor şi analizelor efectuate de către specialişti, să fie identificate soluţiile de remediere a neconformităţilor din cauza cărora tronsonul nu a fost recepţionat”, a declarat Sorin Scarlat, directorul General al CNAIR S.A., citat în comunicatul CNAIR.

Din 12 august, constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, un tronson de 21 de kilometri între Ilia şi Holdea, au solicitat recepţia lucrărilor începute în primăvara anului 2014, astfel încât circulaţia să poată fi deschisă. Antreprenorii spanioli nu s-au înţeles cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, asupra garanţiei investiţiei şi, de asemenea, au fost acuzaţi că au efectuat lucrări de slabă calitate, astfel că autostrada nu poate fi recepţionată. Data la care va fi deschisă autostrada rămâne incertă.

Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut în toamna anului 2013 contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece + 15 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teribilism la volan. Un tânăr a produs dezastrul pe DN 68 A Deva – Lugoj         Accident grav în Hunedoara. O ambulanță a lovit un biciclist         Accident mortal. Un bărbat s-a prăbușit cu mașina în râul Cerna         Accident grav în apropiere de Brad         Momente traumatizante pentru mama unei fetițe de cinci luni, după ce a adus bebele la spital         Politicienii care râvnesc la primăriile celor mai mari municipii hunedorene         Laureatul Premiului Internațional „Leonardo Da Vinci – Artist Universal” 2019. Romeo Dobrotă (Romi) din Toronto – Artistul plastic din vecini         Au fost scoase la licitație lucrările la Casa de Cultură din Hunedoara         Primarul Marcel Goia nu va mai candida la Hațeg         Seceta și MHC-ul au transformat Lacul Cinciș. Ce se întâmplă la bisericile părăsite         Accident produs de un tânăr de 18 ani         Cum este „chinuită” o angajată a CFR, în fața barierelor de pe DN 7, la Simeria         Elev atacat și buzunărit pe holurile unei școli din Deva         Lucrări de modernizare la Stadionul Municipal Deva         Buget 2020. Proiectele Primăriei Hunedoara pentru acest an         AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ. Cum a fost drămuit bugetul Devei         Investiții în fabrica de clăpari din Orăștie         Bărbat lăsat fără bani într-o parcare din Deva         Sportivi din Deva, campioni la o competiție națională de karate         Clipe de groază trăite de o femeie, în scara unui bloc din Hunedoara